Cumpără Banca Comercială Carpatica, spun analiştii. A devenit profitabilă

Acţiunile Băncii Comerciale Carpatica (BCC) „sunt subevaluate, conform analizei fundamantale“, iar banca „pare bine poziţionată ca să facă faţă provocărilor pe termen mediu“, se spune în raportul de analiză al firmei Broker Cluj Napoca. Analistul acesteia recomandă „Cumpărarea“, iar preţul ţintă este de 0,074 lei / acţiune, potrivit raportului primit la redacţia ECONOMICA.NET.
Adrian N. Ionescu - mar, 19 feb. 2013, 22:09
Cumpără Banca Comercială Carpatica, spun analiştii. A devenit profitabilă

Preţul ţintă până la care ar putea ajunge acţiunile Băncii Comerciale Carpatica (BCC) este cu peste 35% mai mare decât cel actual din piaţă, potrivit raportului primit la redacţia ECONOMICA.NET.

BCC a reuşit să revină pe profit anul trecut, după pierderea de 39,2 de milioane de lei înregistrată în 2011, potrivit datelor transmise vineri Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Banca a raportat pentru anul trecut un profit net de 25 milioane lei, iar activele au crescut cu 22,3%, până la 4,73 miliarde lei.

Acţiunea BCC este mult subevaluată din punctul de vedere al raportului dintre preţul de piaţă şi profitabilitatea companiei (profitul  pe acţiune).

Rata PER (price earning ratio), care măsoară indicatorul menţionat, este 6,8 la BCC, mult mai mică decât media de 11,2 a băncilor cu care BCC este comparată de Andrei Rădulescu, analistul senior al Broker Cluj Napoca.

Performanţele BCC, inclusiv capacitatea de a produce venituri pe viitor, au fost comparate cu cele ale Erste Bank, Komercni Banka (Cehia), BRE Bank şi Banl Millennium (Polonia), FHB Jelzalogbank (Ungaria) şi cu celelalte două bănci româneşti listate la BVB: Banca Transilvania şi BRD.

Analistul atrage atenţia, asupra faptului că acţiunile BCC nu sunt prea lichide şi, ca de obicei, asupra evoluţiei riscurilor macro-financiare din România, şi din lume.

 

AVERTISMENT

Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze, nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.

Analiştii fac estimări de preţ ţintă pentru următoarele 12 luni, cercetând activele companiei şi comparându-le cu performanţele altor companii similare.

Estimările de preţ ţintă nu sunt decât repere, şi nu sugestii, chiar dacă sunt denumite recomandări. Sunt, de obicei, modificate mai devreme de 12 luni, pentru că intervin schimbări relevante în evoluţia performanţelor companiei.

Nici autorii estimărilor şi nici ECONOMICA.NET nu-şi asumă răspunderea pentru rezultatele deciziilor de investiţii, luate de investitori, în funcţie de profilul de risc al investitorului.

 

Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...