Legea care elimină cumulul pensiei cu salariul la stat, aprobată de Guvern

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, proiectul de lege care elimină cumulul pensiei cu salariul la stat şi prevede creşterea opţională a vârstei de pensionare la 70 de ani, a anunţat premierul Florin Cîţu.
AGERPRES - mie, 09 iun. 2021, 15:53
Legea care elimină cumulul pensiei cu salariul la stat, aprobată de Guvern

„Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare. Este un proiect de lege care merge în Parlament în procedură de urgenţă şi este proiectul de lege care elimină cumulul de pensie cu salariul la stat şi, în acelaşi timp, prevede creşterea opţională a vârstei de pensionare la 70 de ani”, a precizat Cîţu, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, scrie Agerpres.

El a subliniat că avizul Consiliului Legislativ este opţional, întrebat despre opinia formulată de această instituţie potrivit căreia proiectul de lege „restrânge dreptul la pensie şi, de asemenea, afectează mai multe principii din Constituţie”.

„Consiliul Legislativ este un aviz opţional, l-am luat în considerare. Noi credem că nu este adevărat, vom merge în Parlamentul României, care este forul legislativ în România, şi acolo sunt sigur că proiectul de lege va putea să fie îmbunătăţit, deşi eu cred că această formă este cea corectă pentru România în acest moment”, a declarat Florin Cîţu.

Premierul a spus că ia în considerare şi crearea unui mecanism de control al situaţiilor în care se va apela la excepţia care permite cumularea pensiei cu drepturi de autor. „Vom veni cu un mecanism de control ca să ne asigurăm că această excepţie nu este abuzată, în perioada următoare”, a explicat Cîţu.

Întrebat despre faptul că proiectul prevede ca anumite categorii de bugetari să scape de prevederile legii, cum ar fi persoanele alese în funcţii de autoritate sau demnitate publică sau cele pentru care durata mandatului este prevăzută de Constituţie, respectiv senatori, deputaţi, primari, membrii CCR, ai Curţii de Conturi şi alţii, premierul a spus: „Reforma este… Aţi trecut foarte uşor peste un cuvânt foarte important – durata mandatului definit de Constituţie, deci este despre aceste mandate, doar aceste mandate”.

„A fost o discuţie, nu putem să intervenim peste mandate definite de Constituţie, asta este o problemă pe care o avem şi, de aceea, sunt exceptate doar acele mandate definite de Constituţie. (…) Nu sunt toate şi nu sunt toţi bugetarii, este vorba de acele persoane care sunt alese şi în mandatul definit de Constituţie, acestea sunt exceptate. (…) Nu puteam să intervenim pe un mandat, pe un mandat în derulare, asta ne spun juriştii că nu se poate. Dacă Parlamentul României poate să treacă printr-un amendament peste această prevedere a Constituţiei vom vedea. Varianta pe care noi am acceptat-o în Guvern este cea care a venit cu aviz de la Ministerul Justiţiei, toate avizele le-a avut şi toate au fost de acord că asta este forma legală şi constituţională. Dacă în Parlamentul României se găseşte o altă formă prin care să nu fie exceptate persoanele sau activităţile care sunt menţionate în Constituţie, bineînţeles că o să fiu de acord, dar în momentul aceasta este varianta pe care o avem”, a indicat prim-ministrul.

Orban: Proiectul de lege privind cumulul pensie – salariu trebuie să fie solid constituţional

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, consideră necesar proiectul de lege privind eliminarea cumulului pensie – salariu, aflat în dezbatere la nivelul Guvernului, apreciind că acesta trebuie să fie „solid din punct de vedere constituţional”.

Întrebat la Parlament cu privire la avizul negativ al Consiliului Legislativ pe acest proiect, Orban a arătat că acest consiliu „nu este CCR”.

„Sigur că vom vedea argumentele care au fost folosite de Consiliul Legislativ şi vom vedea dacă există sau nu există astfel de temei de a considera neconstituţională o prevedere sau alta. Din punctul nostru de vedere, este necesar un astfel de proiect de lege, pentru că nu este normală cumularea pensiei cu un salariu în sectorul public. Sunt foarte multe situaţii, în special în zone unde pensionarea se face la 45-50 de ani, în care, după ce se pensionează, profitând de cele mai avantajoase condiţii legale, revin imediat în administraţii sau în alte funcţii de stat şi câştigă şi salariul şi în acelaşi timp primesc şi pensie. Sigur ca forma finală trebuie să respecte alte decizii care au fost luate de Curtea Constituţională cu privire la speţe similare şi trebuie să facem legea cât mai solidă din punct de vedere constituţional, ca să poată să reziste unui eventual atac la Curtea Constituţională”, a explicat liderul PNL.

În ceea ce priveşte pensiile speciale ale primarilor, el a amintit că indemnizaţiile nu sunt în plată.

„Atât guvernul meu, cât şi Guvernul Cîţu au prorogat prevederile din Codul Administrativ cu privire la indemnizaţiile acordate primarilor şi nu sunt în plată aceste indemnizaţii către foştii primari, preşedinţi şi vicepreşedinţi”, a spus Orban.

El a adăugat că există atât la nivelul Ministerului Muncii, cât şi la nivelul coaliţiei o echipă, o comisie de specialişti care lucrează la legea pensiilor şi care abordează şi acest subiect.

„Prin prezentul proiect de act normativ se propune ca persoanele care au calitatea de pensionari ai sistemului public de pensii, beneficiari ai pensiilor de serviciu sau beneficiari ai sistemului pensiilor militare de stat să poată exercita opţiunea pentru reîncadrarea în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, cu condiţia suspendării plăţii pensiei. Reîncadrarea pensionarilor se poate realiza până la împlinirea vârstei de 70 de ani. Având în vedere constrângerile bugetare şi reducerea costurilor suportate din bugetul de stat în privinţa cheltuielilor de personal, proiectul de lege propune o revizuire a legislaţiei aplicabile în cazul cumulului pensiei cu salariul şi o alternativă prin care un angajat din sistemul public poate exercita opţiunea între pensie şi veniturile salariale aferente raportului de muncă. De aceea, în sistemul public, posibilitatea continuării activităţii este însoţită de suspendarea plăţii pensiei”, se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ, scrie Agerpres.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...