Cumulul pensiei militare cu salariul la stat ar putea fi interzis din 2020

Cumulul pensiei militare cu salariul obţinut la stat va fi interzis din 2020, dacă proiectul de lege privind modificarea OUG nr. 114 din 2018, obţinut de Economica, va fi adoptat şi va intra în vigoare în forma actuală. Prima formă a proiectului de lege, anunţată în exclusivitate de Economica, nu a nominalizat explicit pensionarii militari ca fiind printre cei pentru care se interzice cumulul pensiei cu salariul la stat. 
Cristina Şomănescu - vin, 20 dec. 2019, 20:00
Cumulul pensiei militare cu salariul la stat ar putea fi interzis din 2020

Economica a obţinut a doua formă a actului normativ prin care noul Guvern vrea să modifice OUG nr. 114 din 2018. În această variantă a proiectului sunt enumerate clar şi explicit categoriile de pensie pentru care se interzice cumulul cu salariul la stat: pensia de serviciu, pensia militară, pensia pentru limită de vârstă, anticipată sau anticipată parţială, obţinută de la Casa Naţională de Pensii sau de la o Casă Sectorială de Pensii – a MApN, MAI sau SRI.

Cumulul de pensie şi salariu la stat nu va fi interzis pentru oamenii pentru care durata mandatului este stabilită expres prin Constituţie.

În doua formă a proiectului de act normativ, Guvernul a introdus o prevedere care spune că în termen de cinci zile lucrătoare de la exprimarea opţiunii între pensie şi salariu, angajatorul are obligaţia să notifice în scris Casele Teritoriale de Pensii, Casa Sectorială a MApN, Casa Sectorială a MAI sau, după caz, Casa Sectorială a SRI.

Iată, pe larg, ce spune proiectul de act normativ obţinut de Economica în privinţa interdicţiei de a cumula pensia cu salariul la stat:

Se introduce Art. 41¹ care prevede că:

Alineatul (1) Beneficiarii dreptului la pensie pentru limită de vârstă care aparţin sistemului public de pensii şi beneficiarii pensiilor de serviciu, pensiilor militare de stat, indemnizaţiilor pentru limită de vârstă, anticipată sau anticipată parţială, reglementate prin acte normative cu caracter special, care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, realizate din exercitarea unei activităţi pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat, ori de o unitate administativ-teritorială, nu pot cumula pensia cu veniturile astfel realizate, se arată proiectul de act normativ pentru modificarea OUG 114 din 2018.

Alineatul (2) Aceste prevederi se aplică persoanelor care:

a) la data intrării în vigoare a prezentului articol sunt pensionari cumularzi (cumulează pensie şi salariu la stat)
b) după data intrării în vigoare a prezentului articol devin pensionari cumularzi.
Prevederile alineatului (1) art. 41¹ nu se aplică persoanelor pentru care durata mandatului este stabilită expres prin Constituţie, se mai arată în proiect.
Oamenii au 15 zile să aleagă între pensie şi salariu la stat.

Oamenii care, la data intrării în vigoare a art. 41¹, cumulează pensie şi salariu la stat, despre care Economica a scris mai sus, au obligaţia ca, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a art. 41¹ să îşi exprime în scris opţiunea între suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării activităţii şi încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcţie, se arată în proiectul de lege de modificare a OUG 114 din 2018, obţinut de Economica.

Dacă depăşesc acest termen, le încetază contractul de muncă.

Neîndeplinirea obligaţiei privind exprimarea opţiunii între pensie şi salariu la stat, în termenele anunţate de Economica mai sus, constituie cauză de încetare de drept a raporturilor de muncă, stabilite în baza contractului individual de muncă sau a actului de numire în funcţie, precum şi a raporturilor de serviciu, se mai arată în proiect.

În cazul în care pensionarii îşi exprimă opţiunea în termenele anunţate de Economica mai sus, plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care a fost exprimată opţiunea pentru continuarea activităţii. Sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie se recuperează de la pensionari, cu respectarea termenului general de prescripţie, potrivit proiectului de act normativ.

În termen de cinci zile lucrătoare de la exprimarea opţiunii între pensie şi salariu, angajatorul are obligaţia de a notifica în scris Casele Teritoriale de Pensii, Casa Sectorială a MApN, Casa Sectorială a MAI şi Casa Sectorială a SRI, după caz, potrivit proiectului de lege pentru modificarea OUG nr. 114.

Angajatorul are obligaţia să ia măsurile necesare constatării cazurilor de cumul de pensie şi salariu la stat, se mai arată în proiectul de lege pentru modificarea OUG nr. 114, obţinut de Economica.

UPDATE 6 ianuarie 2020

Guvernul a acceptat câteva amendamente la proiectul de act normativ referitor la interdicţia cumulului de pensie cu salariu la stat, anunţat de Economica. Concret, vor fi exceptaţi de la interdicţia de a cumula pensia cu salariul la stat angajaţii din învăţământul preuniversitar, cei din CFR SA, CFR Marfă şi CFR Călători, precum şi asistenţii personali ai persoanelor cu dizabilităţi, potrivit amendamentelor acceptate de Guvern.

Toate aceste prevederi nu se aplică deocamdată pentru că au fost atacate de PSD la Curtea Constituţională.

ECONOMICA.NET a scris în exclusivitate şi despre prima formă a proiectului de lege pentru modificarea OUG 114, în care Guvernul anunţa că interzice cumulul salariului la stat cu pensia. Detalii, aici. 

Te-ar mai putea interesa și
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice chineze în blocul comunitar, a declarat Bernd Lange (foto),......
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...