Cupa Mondială 2018 are un câştigător: China

Economica.net
23 06. 2018
world_cup_50907700

Au trecut aproape două săptămâni de la startul Mondialului din Rusia, iar zeci de milioane de fani chinezi stau cu ochii lipiţi de televizoare şi susţin starurile campionatului – Lionel Messi din Argentina, Cristiano Ronaldo din Portugalia şi Neymar din Brazilia. 

Dar, aceşti idoli nu sunt reprezentaţi doar pe teren. În timpul pauzelor, Messi promovează laptele şi iaurtul de băut al Mengniu Group, una dintre cele mai mari companii de lactate din China; Neymar face pereche cu un model pentru a dezvălui noul model de telefon mobil de la Oppo, iar Ronaldo conduce un SUV produs de WEY, scrie South China Morning Post. 

Între timp, pe marginea terenurilor de fotbal se văd logourile cu semnele chinezeşti ai sponsorilor, inclusiv Wanda Group, un conglomerat controlat de unul dintre cei mai bogaţi chinezi, Wang Jianlin; Mengniu; Vivo (un alt producător de telefoane mobile) şi Hisense, unul dintre cei mai mari producători de televizoare din China. Aceste logouri se regăsesc acum în casele a sute de milioane de oameni de pe întreg globul.

Prezenţa fără precedent a firmelor chinezeşti la Mondialul din Rusia 2018 semnalează creşterea semnificativă a mărcilor din China, a banilor şi a produselor la evenimente sportive internaţionale. Iar prezența lor la astfel de evenimente, inclusiv la Jocurile Olimpice, va continua să crească în următorii ani. 

Potrivit companiei de cercetări de piaţă Zenith, este de aşteptat ca China să contribuie cu o treime sau 835 de milioane de dolari din totalul banilor cheltuiţi pe reclame la această competiţie, ceea ce o face şi cel mai mare consumator.  

Şapte dintre cei 19 sponsori corporate sunt din China, ceea ce e un record, mai notează South China Morning Post. Wanda Group este un sponsor de primă mână, umăr la umăr cu Coca Cola şi Visa, în timp ce Mengniu, Vivo şi Hisense fac parte din aceeaşi categorie cu McDonald’s şi Budweiser.

Pe lângă reclame, aproape 40.000 de fani chinezi se duc în Rusia pentru a viziona meciurile. Iar potrivit media locală, compania responsabilă cu fabricarea mascotei, lupul Zabivaka (foto), este din China. 

Tot firme din China au aprovizionat stadioanele din Rusia cu lifturi şi unităţi de aer condiţionat, iar o companie din Shenzen aproape că are monopol pe furnizarea de ecrane LED.

Un alt semn al influenţei în creştere a Chinei este dat de studioul de două etaje amenajat de China Central Television în apropiere de Piaţa Roşie din Moscova, pentru a relata evenimentele de la Campionat. Studioul în sine a devenit o atracţie pentru turiştii chinezi şi pentru fanii acestui sport. 

De ce companii din China? 

Dar, creşterea prezenţei companiilor chineze are şi o explicaţie. Companiile din China au întrezărit oportunitatea atunci  când cele din Vest s-au retras de pe lista sponsorilor după un scandal legat de mită în cadrul FIFA. 

În urma scandalului, FIFA a curtat în mod agresiv sponsorii chinezi. 

Pe măsură ce multe companii din China s-au extins în afara graniţelor, acestea au învăţat de la competitorii din Vest că sponsorizarea unor evenimente sportive majore duce la creşterea notorietăţii. Iar această experienţă este relativ nouă pentru companiile din China. De-abia în 2008, la Jocurile Olimpice de Vară care au avut loc la Beijing, Lenovo, unul dintre ce mai mari producători de laptopuri din lume, a devenit prima companie chineză care şi-a asigurat un slot printre sponsorii de top de la Jocurile Olimpice. 

De atunci, mai multe companii chinezeşti şi-au încercat norocul la evenimente sportive, precum cele din NBA, care sunt de regulă transmise live audienţei din China. Iar acum doi ani, la Euro 2016, Hisense a devenit prima companie chineză care a fost unul dintre sponsorii de top ai evenimentului, ceea ce a dus la creşterea notorităţii brandului în Europa. 

Drumul pentru creşterea notorietăţii este lung şi nu toate companiile chineze au avut parte de succes. Spre exemplu, Yingli Green Energy, una dintre cele mai mari companii de panouri solare din lume, a fost prima din China care a sponsorizat o finală a Cupei Mondiale. A făcut-o în 2010, în Africa de Sud, şi din nou, patru ani mai târziu în Brazilia. Dar, din cauza unei scăderi severe a pieţei, compania a fost forţată să-şi oprească sponsorizările. 

Şi dacă ne uităm înainte, companiile chineze se pregătesc deja pentru Cupa Mondială din 2022 şi mai important, pentru Jocurile Olimpice de Iarnă, tot din 2022, care vor avea loc în China. Alibaba Group, care deţine şi South China Morning Post, a semnat un contract pe 12 ani pentru a fi sponsor de top al Jocurilor Olimpice.