Cupru Min, venituri în creştere cu 35,8% în 2017

Economica.net
03 01. 2018
sediu1_40943200

‘Compania Cupru Min SA a evaluat datele preliminare privind realizarea indicatorilor financiari şi de producţie şi este în măsură să anunţe că anul 2017 a fost anul unor creşteri importante. Veniturile totale ale companiei au crescut cu 35,8% faţă de 2016, iar capitalurile proprii cu peste 55%. Veniturile din exploatare /angajat au crescut cu 34%. Prin raportare la anul 2016, în 2017 volumul de descopertă realizat în cariera de la Roşia Poieni a fost de 137%, ceea ce înseamnă o masă minieră de 1.725.000 tone. Realizările la descopertă de investiţie au fost chiar mai mari, reprezentând 146,7% din volumul anului 2016. S-au pus astfel bazele creşterii producţiei şi în 2018. Remarcabilă este creşterea de productivitate: din cele 38.300 tone de concentrat de cupru s-au obţinut 8.010 tone de cupru pur, faţă de 7.800 în 2016, la un volum de 37.846 tone de concentrat. Este pentru prima dată în istoria societăţii când e depăşită cota de 8.000 tone de cupru’, se menţionează în comunicat.

Conform documentului, un moment determinant pentru dezvoltarea viitoare a companiei l-a reprezentat organizarea cu succes a licitaţiei internaţionale pentru vânzarea concentratului de cupru, în condiţii de transparenţă şi la standarde recunoscute pe plan mondial. Compania precizează că procedura i-a oferit un contract avantajos pe doi ani, care generează venituri suplimentare de peste 10 milioane de dolari faţă de vechiul contract şi o relaţie comercială cu unul dintre giganţii cuprului la nivel mondial.

‘În 2017 am derulat şi încheiat un amplu proces de investiţii în prima etapa a procesului tehnologic – decopertare, extragere minereu şi transport. Patrimoniul tehnic al societăţii s-a îmbogăţit cu utilaje şi echipamente de ultima generaţie, unele fiind singurele de acest gen din România, care permit reducerea costurilor simultan cu creşterea producţiei. În 2018 Cupru Min va lansa a doua etapă de investiţii urmărind modernizarea Secţiei de flotaţie din Uzina de preparare. Tot în 2018 societatea va finaliza construcţia Staţiei de neutralizare a apelor acide, importantă investiţie în protecţia mediului’, se mai arată în comunicat.

Cupru Min SA Abrud a fost înfiinţată la data de 01 aprilie 2002 prin desprindere din CN Minvest Deva fiind succesoarea Combinatului Minier al Cuprului Roşia Poieni, înfiinţat la data de 1 mai 1977.

Societatea a fost înfiinţată pentru punerea în valoare a zăcământului de la Roşia Poieni fiind concepută a fi cea mai mare exploatare de cupru la suprafaţă din România datorită rezervei de minereu cuprifer. Înfiinţarea acestei societăţi a avut drept obiectiv asigurarea necesarului de cupru pentru economia românească. Compania este deţinută de către Ministerul Economiei.