Curaj despre doctorate: Am pregătit un cadru normativ puternic. Dacă era acum 4 ani, se rezolvau multe
Întrebat dacă este ferm în a-i spune colegului său de Guvern, Petre Tobă, ministrul Afacerilor Interne, că este o problemă cu teza acestuia de doctorat, Curaj a precizat că cei în măsură vor analiza situaţia şi vor lua o decizie.
‘Nu am stat să mă uit la teza dânsului. Îmi cer scuze, nu am făcut lucrul acesta pentru că nu era locul meu. Eu am pregătit un cadru legislativ puternic, serios. N-a fost acest cadru în ultimii patru ani, pentru că se puteau lua multe decizii. Dacă era un cadru normativ potrivit şi era clar ce se poate face, până acum erau rezolvate foarte multe lucruri. Eu asta mi-am asumat şi am făcut-o’, a spus ministrul.
În legătură cu declaraţiile procurorului general interimar, Bogdan Licu, şi ale fostului premier, Victor Ponta, care au cerut retragerea titlului de doctor, Adrian Curaj a explicat că nu pot fi depuse astfel de cereri, întrucât nu există cadrul legal pentru acest tip de solicitare.
‘Există OUG 94/2014 care permitea, dacă ministerul elabora normele, să se renunţe la titlu. Normele n-au fost niciodată elaborate, deci, în contextul acesta, nu pot fi depuse astfel de cereri la minister’, a afirmat demnitarul.