Curăţenia de Crăciun, în pragul falimentului
Cererea pentru serviciile de curăţenie la domiciliu a scăzut dramatic în acest an, în condiţiile în care tarifele percepute sunt mai mici, iar costurile firmelor sunt tot mai mari.
Principalul vinovat pentru care firmele de curăţenie au fost ocolite este criza financiară. „Anul trecut afacerea a mers binişor, clienţii ne sunau din obişnuinţă, probabil. În schimb, anul acesta treaba a mers foarte prost. Spre exemplu, cu doar două săptămâni înainte de Crăciun nu am primit nici măcar un telefon”, a spus Cristina Sima, reprezentantul firmei Curăţenie Crisstal, adăugând că numărul angajaţilor a scăzut la 8, în timp ce înainte de criză erau 48 de angajaţi.
Cât te costă o curăţenie generală
Nu pentru toată lumea vânzările au mers la fel de prost. „Faţă de anul trecut, cererea a scăzut cu 5-7%. Clienţii noştri, chiar dacă în general sunt oameni cu bani, au fost şi ei afectaţi de criza financiară”, spune un administrator al unei firme specializate.
Chiar dacă costurile sunt mai mari decât anul trecut, preţurile la serviciile de curăţenie sunt mai mici cu aproximativ 10%. Astfel, curăţenia pentru un apartament de două camere costă în jur de 300 de lei, pentru un apartament de trei camere preţul creşte cu încă 50 de lei, în timp ce gospodinele cu apartamente de patru camere scot din buzunar 400 de lei. La aceste preţuri se mai adaugă şi TVA.
O curăţenie generală presupune efectuarea a şapte operaţiuni de către echipa de curăţenie, printre care dezinfectarea băii şi a bucătăriei. Prima operaţiune şi cea mai importantă este aspirarea covoarelor şi scoaterea petelor. În banii plătiţi firmei de curăţenie intră şi ştergerea mobilierului, a aparaturii de birou, a corpurilor de iluminat, a aparaturii electronice, precum şi a caloriferelor. Niciun loc şi niciun obiect nu vor fi ocolite de către echipa de curăţenie. O altă operaţiune care se face este tratarea cu soluţii protectoare a suprafeţelor din lemn, sticlă, aluminiu sau inox.
Proprietarii vor mai asista la spălarea geamurilor şi la curăţarea tocăriei apartamentului, va supraveghea ca prizele, întrerupatoarele şi plintele să fie curăţate cum trebuie.