Curăţenie generală. Legea care dă fiori firmelor de asigurare din România
De la începutul anului 2015, companiile de asigurări din România vor fi obligate să raporteze către supraveghetorul pieţei date conform impunerilor noilor standarde europene privind solvabilitatea şi capitalul.
Din 2016, după mai multe amânări, intră în vigoare directiva Solvency II care, pe scurt, înseamnă reguli mult mai stricte pentru companiile de asigurare şi pentru managerii lor. Dat fiind că multe dintre companii vor fi nevoite să aducă aporturi substanţiale de capital pentru a respecta noile norme, vom asista, cel mai probabil, la un adevărat cutremur în piaţa asigurărilor.
Pe lângă aspectul financiar, vom asista şi la o criză de personal calificat în condiţiile în care răspunderea managerilor precum şi cerinţele privind experienţa şi pregătirea lor vor fi şi ele mult mai aspre.” Din 2016 intrăm pe Solvency II. Noile reguli sunt obligatorii pentru toate ţările UE. Vorbim în primul rând despre o nevoie de capital mult mai mare, având în vedere că sunt incluse toate riscurile asumate de asigurător. Mai mult, răspunderea nu va mai fi pe companii, ci direct pe manageri.
Va fi greu pentru societăţile din România să găsească oameni calificaţi. Vom asista la un val de fuziuni, preluări şi chiar dispariţii de companii“, apreciază Violeta Ciurel, director în cadrul Axa, cea mai mare companie de asigurări de viaţă din Europa. De altfel, cu diferite nuanţe, opinia fostei şefe a Axa România este împărtăşită de majoritatea specialiştilor din domeniu.
Dacă despre sumele ce vor trebui aduse ca aport suplimentar de către societăţile de asigurări se vorbeşte mai mult pe surse ( unii specialişti spun că anumite societăţi vor trebui să vină cu zeci de milioane în plus iar exemplul Astra Asigurări le susţine aprecierile), un lucru este cert: companiile vor trebui să majoreze preţurile pentru a putea suporta viitoarele cerinţe de capital.
Şase riscuri în plus şi mărimea nu mai contează
Directiva Solvency II este extrem de stufoasă şi de tehnică, motiv pentru care implementarea ei va fi , în sine, un efort semnificativ pentru societăţile de asigurare locale şi pentru supreveghetorul pieţei, Autoritatea de Supraveghere Financiară(ASF), arată Florin Golovatic, directorul Uniqa Asigurări şi responsabilul cu Solvency II în cadrul Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România(UNSAR).
Prima mare modificare faţă de actualele norme după care funcţionează piaţa asigurărilor o reprezintă introducerea a şase noi categorii de riscuri ce vor fi luate în calcul pentru stabilirea solvabilităţii societăţilor de asigurare. Menţionăm că solvabilitatea reprezintă un indicator esenţial pentru societăţile de asigurare pentru că arată exact capacitatea acestora de a putea achita plăţile din viitor (despăgubiri viitoare, datorii etc). De altfel, după implementarea Directivei, este de aşteptat ca acest indicator să primeze în realizarea topurilor, construite acum exclusiv în funcţie de primele brute subscrise, adică de volumul vânzărilor.
În prezent, acest indicator este calculat doar în funcţie de expunerea asigurătorului şi de daunele estimate, însă după implementarea Directivei, analiza va fi una cu mult mai complexă. Potrivit unei prezentări a lui Golovatic, supraveghetorul va lua în calcul şase categorii de risc: de subscriere, de lichiditate, de concentrare, de piaţă, de credit şi riscul strategic.
Vor plăti toţi pentru problemele unuia singur
Noutăţile sunt substanţiale şi vor avea un impact important pe o piaţă şi aşa măcinată de probleme – punerea sub administrare specială a celui mai mare asigurător local, Astra, miile de reclamaţii primite de alte 2-3 societăţi cum sunt Carpatica, Euroins sau City Insurance, precum şi concentrarea aproape exclusivă a aceloraşi nume pe vânzarea unui singur tip de poliţă sunt doar câteva dintre ele.
Mai mult, prin luarea în calcul a riscului de piaţă şi a riscului strategic , de exemplu, activitatea unei companii va fi analizată în contextul din ţara unde activează, cu alte cuvinte vor fi “depunctate” chiar şi firme care au un portofoliu diversificat şi care practică preţuri adecvate, pentru simplul motiv că fac afaceri în România. Va conta, de asemenea şi capacitatea ASF de a reglementa corect, un scandal de genul celui care are loc în ultimele luni în cadrul instituţiei putând avea repercursiuni.
Riscul de concentrare vizează lipsa de diversitate a portofoliului, iar în România sunt cel puţin trei societăţi (cele menţionate mai sus) ale căror afaceri se formează în proporţie de 80-90% din vânzarea de RCA (altfel, o poliţă care aduce pierderi în condiţiile în care daunele sunt plătite la timp şi la valoarea reală).
Riscul de subscriere poate viza, de exemplu, modalitatea în care respectiva societate îşi alege clienţii. Cu cât firma alege să subscrie pe segmente cu daunalitate mai mare cu atât riscul la care ea se expune este mai important.
România este expusă la riscuri imense
Supraveghetorul pieţei a făcut deja un prim pas spre înăsprirea cerinţelor privind solvabilitatea. În 2012 a impus, doar pentru asigurările de calamitate, reguli noi în ceea ce priveşte nevoia de reasigurare. Aceste reguli iau în calcul riscurile la care este expusă România şi au stârnit, la vremea respectivă, reacţii adverse ale unor societăţi pentru care nevoia suplimentară de capital era evidentă.
Potrivit datelor publicate de CSA(acum ASF) în 2012 , România este una dintre cele mai expuse ţări din Europa în privinţa riscurilor catastrofale. Factorul de ţară pentru riscul de inundaţii este, în România, de 0,40% adică cel mai mare din Europa şi de patru ori mai mare decât în Italia, Belgia sau Marea Britanie. Acest lucru va afecta direct nu doar nivelul daunei maxime, ci şi costurile la care companiile locale se vor reasigura.
În ceea ce priveşte cutremurele, România se situează (exceptând câteva ţări foarte mici) pe locul trei în Europa după Cipru şi Grecia. Cumulate, valorile celor doi indici plasează România pe primul loc pe continent în ceea ce priveşte riscurile catastrofale în ansamblu. Un cutremur de nivelul celui din 1977 ar genera pagube de peste 3 miliarde de euro, iar o bună parte din acestea ar urma să fie suportate de asigurători.