Cel mai slab leu din istorie în faţa euro – curs BNR: 4,8595 lei/euro

Economica.net
17 09. 2020
100_lei_ban_rosu_6574898574839_77697100

Euro creşte la 4,8595 lei şi atinge un nou record istoric în faţa leului. Moneda europeană a atins precedentul maxim istoric în faţa leului pe 9 septembrie 2020 (4,8590 lei/euro).

Dolarul creşte la 4,11 lei, faţă de 4,09 lei, nivelul anunţat în şedinţa precedentă de la BNR. Pe 23 martie, dolarul a atins cel mai ridicat nivel din istorie în faţa leului: 4,5316 lei.

Lira sterlină a crescut la 4,34 lei, faţă de 5,29 lei, cursul anunţat de BNR în şedinţa precedentă.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,8586 lei/euro, 4,0908 lei/dolar, 5,2943 lei/liră sterlină, 4,5156 lei/franc elveţian.

ROBOR la trei luni a rămas la 1,96%. Pe 16 septembrie 2020, ROBOR 3M a atins cea mai scăzută valoare din 14 noiembrie 2017 încoace (1,92%).

ROBOR la şase luni a rămas la 2,03%. Pe 15 septembrie 2020, ROBOR 6M a atins cel mai scăzut nivel din 10 noiembrie 2017 (2,03%) încoace.

Aurul a scăzut la 257,1520 lei pentru un gram, faţă de 258,2908 lei pentru un gram, nivelul din şedinţa precedentă. Pe 7 august, aurul a atins un nou record în faţa leului, 271,0003 lei pentru un gram. Nu există date pe site-ul băncii centrale pentru valorile metalului preţios înainte de 2005.