Euro creşte uşor, dar rămâne la 4,83 lei – curs BNR 15.04.2020
Euro creşte uşor, da rămâne la 4,83 lei, aproape de cursul anunțat ieri de BNR. Pe 17 martie, euro a atins cea mai ridicată valoare din istorie în faţa leului: 4,8448 lei/euro. Joi, 19 martie 2020, moneda europeană a crescut pe piaţa interbancară până la 4,87 lei.
Pe 21 februarie 2020, euro a depăşit pentru prima dată pragul de 4,8 lei la cursul de referinţă anunţat de BNR şi a atins, la acel moment, cel mai ridicat nivel din istorie în faţa monedei naţionale. De atunci, moneda unică europeană nu a mai scăzut sub acest prag, ba chiar l-a depăşit de mai multe ori şi a atins în mai multe rânduri recorduri în faţa leului.
Dolarul creşte la 4,42 lei, faţă de 4,41 lei, nivelul anunţat în şedinţa precedentă de la BNR. Pe 23 martie, dolarul a atins cel mai ridicat nivel din istorie în faţa leului: 4,5316 lei.
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,8327 lei/euro, 4,4150 lei/dolar, 5,5399 lei/liră sterlină, 4,5831 lei/franc elveţian.
Lira sterlină a rămas la 5,53 lei, aproape de cursul anunţat de BNR în şedinţa precedentă.
ROBOR la trei luni a rămas la 2,51%, acelaşi nivel cu cel din şedinţa precedentă, când a atins cea mai mică valoare din 3 mai 2018 când ROBOR 3M a fost cotat la 2,49%.
ROBOR la şase luni a rămas la 2,59%.
Aurul a scăzut la 243,8895 lei pentru un gram, faţă de 244,2835 lei pentru un gram, nivelul din şedinţa precedentă când aurul a atins cel mai mare nivel din istorie în faţa leului. Precedentul record a fost atins pe 24 februarie 2020: 240,4606 lei pentru un gram. Nu există date pe site-ul băncii centrale pentru valorile metalului preţios înainte de 2005.