Euro rămâne la 4,83 lei – curs BNR 8.04.2020
Euro rămâne la 4,83 lei, aproape de cursul anunțat ieri de BNR. Pe 17 martie, euro a atins cea mai ridicată valoare din istorie în faţa leului: 4,8448 lei/euro. Joi, 19 martie 2020, moneda europeană a crescut pe piaţa interbancară până la 4,87 lei.
Pe 21 februarie 2020, euro a depăşit pentru prima dată pragul de 4,8 lei la cursul de referinţă anunţat de BNR şi a atins, la acel moment, cel mai ridicat nivel din istorie în faţa monedei naţionale. De atunci, moneda unică europeană nu a mai scăzut sub acest prag, ba chiar l-a depăşit de mai multe ori şi a atins în mai multe rânduri recorduri în faţa leului.
Dolarul rămâne la 4,44 lei, aproape de nivelul anunţat în şedinţa precedentă de la BNR. Pe 23 martie, dolarul a atins cel mai ridicat nivel din istorie în faţa leului: 4,5316 lei.
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,8314 lei/euro, 4,4445 lei/dolar, 5,4595 lei/liră sterlină, 4,5663 lei/franc elveţian.
Lira sterlină a crescut la 5,48 lei, faţă de 5,45 lei, cursul anunţat de BNR în şedinţa precedentă.
ROBOR la trei luni a rămas la 2,55%, nivelul din şedinţa precedentă şi, totodată, cea mai mică valoare din 7 mai 2018 încoace când cotaţia ROBOR 3M a fost de 2,54%.
ROBOR la şase luni a scăzut la 2,61%, faţă de 2,62%, şi atinge cel mai mic nivel din 3 mai 2018 încoace.
Aurul a crescut la 236,2803 lei pentru un gram, faţă de 236,0954 lei pentru un gram, nivelul din şedinţa precedentă. Aurul a atins cel mai mare nivel din istorie în faţa leului pe 24 februarie 2020: 240,4606 lei pentru un gram. Nu există date pe site-ul băncii centrale pentru valorile metalului preţios înainte de 2005.