Curs BNR azi, 30.06.2020 – A opta şedinţă consecutivă cu euro la 4,84 lei

Economica.net
30 06. 2020
exchange_amanet_45676543_61630800

Euro a inceput ziua în intervalul 4,8420 lei – 4,8440 lei, faţă de nivelul de ieri, 4,8439 lei, aproape de cel mai ridicat nivel din istorie. Pe 17 martie 2020, euro a atins cea mai ridicată valoare din istorie în faţa leului: 4,8448 lei/euro.

Pe 19 martie 2020, moneda europeană a crescut pe piaţa interbancară până la 4,87 lei. Pe 21 februarie 2020, euro a depăşit pentru prima dată pragul de 4,8 lei la cursul de referinţă anunţat de BNR şi a atins, la acel moment, cel mai ridicat nivel din istorie în faţa monedei naţionale. De atunci, moneda unică europeană nu a mai scăzut sub acest prag, ba chiar l-a depăşit de mai multe ori şi a atins în mai multe rânduri recorduri în faţa leului.

Dolarul creşte la 4,32 lei, faţă de 4,30 lei, nivelul anunţat în şedinţa precedentă de la BNR. Pe 23 martie, dolarul a atins cel mai ridicat nivel din istorie în faţa leului: 4,5316 lei.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,8439 lei/euro, 4,2988 lei/dolar, 5,3026 lei/liră sterlină, 4,5446 lei/franc elveţian.

Lira sterlină a rămas la 5,30 lei, aproape de cursul anunţat de BNR în şedinţa precedentă.

ROBOR la trei luni a rămas la 2,20%. Pe 15 iunie, ROBOR 3M a ajuns la cea mai scăzută valoare (2,15%) din 20 aprilie 2018 încoace (2,13%).

ROBOR la şase luni a rămas la 2,25%. Pe 17 iunie, ROBOR 6M a atins cel mai scăzut nivel din 25 ianuarie 2018 (2,24%) încoace.

Aurul a crescut la 246,0742 lei pentru un gram, faţă de 244,6308 lei pentru un gram, nivelul din şedinţa precedentă. Aurul a atins cel mai ridicat nivel din istorie în faţa leului pe 18 mai: 253,7705 lei pentru un gram. Nu există date pe site-ul băncii centrale pentru valorile metalului preţios înainte de 2005.