Lira sterlină, un nou maxim al ultimelor cinci luni în faţa leului după anunţul pentru Brexit. Euro creşte, dar rămâne la 4,75 lei – curs BNR
Euro rămâne la 4,75 lei, aproape de cursul anunţat ieri de BNR. Vineri, 11 octombrie, euro a atins cea mai ridicată valoare din ultimele patru luni, în faţa leului. Pe piaţa interbancară, moneda europeană a depăşit de mai multe ori pragul de 4,76 lei, joi şi vineri, după ce au fost anunţate rezultatele votului moţiunii împotriva Guvernului Dăncilă. Maximul istoric în faţa leului a fost înregistrat pe 25 ianuarie 2019 când BNR a anunţat un curs de 4,7648 lei/euro.
Băncile comerciale au anunţat pe 17 octombrie cursuri de schimb pentru euro, la vânzare, între 4,77 lei şi 4,82 lei.
Dolarul scade la 4,29 lei, faţă de 4,30 lei, cursul anunţat ieri de BNR. Moneda americană a atins, pe 1 octombrie, cel mai ridicat nivel din istorie în faţa monedei naţionale, conform site-ului BNR.
Lira sterlină a crescut puternic la 5,52 lei, faţă de 5,48 lei, şi a atins cel mai mare nivel din ultimele cinci luni în faţa leului (15 mai 2019). Pe 13 august 2019, moneda britanică a atins cel mai scăzut nivel din septembrie 2017: 5,0921 lei.
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,7537 lei/euro, 4,3164 lei/dolar, 5,4855 lei/liră sterlină, 4,3241lei/franc elveţian.
ROBOR la trei luni a scăzut la 3,03%, faţă de 3,04%, şi atinge cea mai scăzută valoare din 23 ianuarie 2019.
ROBOR la şase luni a scăzut la 3,09%, faţă de 3,11%, nivelul din şedinţa precedentă. Este cea mai scăzută valoare din 21 iunie 2018 pentru indicele ROBOR 6M.
BNR a anunţat noul IRCC valabil de la 1 octombrie 2019: 2,66%, faţă de 2,63%, cel anunţat pe 1 iulie 2019.
ROBOR 2019 – IRCC BNR a anunţat pe 2 mai, pentru prima dată, noul indice de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor, numit pe scurt IRCC. Cotaţia a fost de 2,36%.
Aurul a scăzut la 205,4935 lei pentru un gram, faţă de 207,4267 lei pentru un gram, nivelul din şedinţa precedentă. Pe 3 septembrie 2019, aurul a atins un nou maxim istoric, 212,9744 lei pentru un gram, conform datelor disponibile pe site-ul BNR. Nu există date pe site-ul băncii centrale pentru valorile metalului preţios înainte de 2005.