Principalul risc financiar pentru România, unde va fi cursul BNR euro/leu în următoarele 12 luni, ce se întâmplă cu inflaţia şi cu preţurile la imobiliare – analiză CFA România

19 08. 2024
bani 56484857

„Principalul risc asupra stabilităţii financiare a României este politica fiscală. Deficitul bugetar este anticipat de către participanţii la sondaj la o valoare de peste 7% din PIB în acest an. Acest deficit este asociat şi cu o reducere uşoară a anticipaţiilor de creştere economică pentru acest an”, a declarat Adrian Codîrlaşu, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România, într-un comunicat al organizaţiei, scrie Agerpres.

Inflaţie

Potrivit sursei citate, rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (iulie 2025) s-a redus faţă de exerciţiul anterior şi s-a situat la valoarea medie de 4,43%. În acelaşi timp, aproximativ 47% dintre participanţi anticipează o reducere a ratei inflaţiei în următoarele 12 luni, iar 41% anticipează o stabilitate a acestui indicator.

Curs euro/leu

În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, în jur de 82% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, iar restul o stagnare.

Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0258 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,1062 lei pentru un euro.

Deficit bugetar

Deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2024 a continuat să se majoreze şi este anticipat (valoarea medie a anticipaţiilor) la 7,1% din PIB, iar anticipaţiile de creştere economică pentru anul curent au continuat să se reducă faţă de exerciţiile anterioare şi se situează la valoarea de 2,5%.

Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 54% în următoarele 12 luni.

Imobiliare

Referitor la evoluţia preţurilor proprietăţilor rezidenţiale în oraşe, cea mai mare parte dintre participanţi, 59% anticipează o stagnare în următoarele 12 luni în timp ce tot 29% anticipează o scadere. De asemenea 41% dintre participanţi consideră că preţurile actuale sunt corect evaluate, iar 59% că sunt supraevaluate.

Sondajul este realizat lunar de Asociaţia CFA România, de peste 13 ani, şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.

Asociaţia CFA România este organizaţia profesioniştilor în investiţii din România, deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrată de CFA Institute (USA).