A cincea şedinţă consecutivă cu euro la 4,75 lei. ROBOR la trei luni a scăzut – curs BNR 30.04.2019
Euro a rămas la 4,75 lei după ce a început ziua la 4,76 lei, față de 4,75 lei, cursul anunţat pe 25 aprilie de BNR când a fost a treia şedinţă consecutivă cu euro la acest nivel. După ora 9, euro a scăzut la 4,75 lei. Maximul istoric în faţa leului a fost înregistrat pe 25 ianuarie 2019 când BNR a anunţat un curs de 4,7648 lei/euro.
Cursul EUR/RON va creşte, în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală), valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7946, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8541, conform unei analize realizate de CFA România.
Băncile comerciale au anunţat pe 25 aprilie cursuri de schimb pentru euro, la vânzare, între 4,78 lei şi 4,86 lei.
Dolarul scade la 4,24 lei, față de 4,27 lei, cursul anunţat de BNR pe 25 aprilie, când moneda americană a atins cea mai ridicată valoare din 15 martie 2017, în faţa monedei naţionale. Maximul istoric în faţa monedei naţionale (4,3504 lei/dolar) a fost atins pe 28 decembrie 2016.
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat pe 25 aprilie un curs de referinţă de 4,7581 lei/euro, 4,2739 lei/dolar, 4,1831 lei/franc elveţian.
ROBOR la trei luni a scăzut la 3,37%, faţă de 3,38%, nivelul din 25 aprilie 2019. Pe 23 aprilie, ROBOR 3M a ajuns la cea mai ridicată valoare din 3 august 2018. La 1 aprilie, ROBOR la trei luni era cotat la 3,23%.
ROBOR la şase luni a rămas la 3,42%. Primele patru bănci din sistemul bancar lucrează cu dobânzi legate de indicele de referinţă Robor la 6 luni.
Aurul a scăzut uşor la 175,3093 lei pentru un gram faţă de 175,4578 lei pentru un gram, nivelul din şedinţa precedentă. Pe 17 aprilie, aurul a atins cea mai scăzută valoare din 22 ianuarie 2019. Pe 20 februarie 2019, aurul a ajuns la 181,3376 lei/gram, cel mai ridicat nivel din ultimii şase ani (182,4256 lei pentru un gram).