Cel mai slab leu din ultimele patru luni, în faţa euro. Dolarul, la maximul ultimilor doi ani şi nouă luni – Curs BNR

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,7491 lei/euro, 4,3248 lei/dolar, 5,3826 lei/liră sterlină, 4,3658 lei/franc elveţian. Leul se depreciază în faţa principalelor valute. Euro atinge cea mai ridicată valoare în faţa leului din 30 mai 2019. Dolarul creşte şi ajunge la cel mai ridicat nivel din 4 ianuarie 2017, iar lira sterlină la maximul ultimelor patru luni. Aurul se apropie de recordul istoric în faţa leului.
Economica.net - lun, 23 sept. 2019, 09:42
Cel mai slab leu din ultimele patru luni, în faţa euro. Dolarul, la maximul ultimilor doi ani şi nouă luni - Curs BNR

Euro creşte la 4,7491 lei, faţă de 4,7432 lei, cursul de vineri, şi atinge cea mai ridicată valoare în faţa leului din 30 mai 2019. Pe 24 iulie 2019, euro a atins cea mai scăzută valoare în faţa leului din 10 iunie 2019  (4,7194 lei faţă de 4,7182 lei). Maximul istoric în faţa leului a fost înregistrat pe 25 ianuarie 2019 când BNR a anunţat un curs de 4,7648 lei/euro. 

FMI a subliniat într-un raport, că „ar fi necesară o flexibilizare ceva mai mare a cursului de schimb”, modelele sale sugerând o supraevaluare a cursului de schimb (efectiv) real de până la 10%, după cum precizează economistul şef al ING Bank, Ciprian Dascălu, în analiza sa zilnică. O fluctuaţie mai mare a leului ar putea fi şi o soluţie pentru BNR, căreia FMI i-a recomandat în raportul de săptămâna trecută o continuare a înăspririi politicii monetare, dincolo de controlul strict al lichidităţii. Leul este foarte stabil, în ciuda provocărilor din această perioadă. O ajustare către cursul real l-ar putea duce la un nivel de 5,2 lei, ipotetic, dacă aplicăm deprecierea maximă de 10%

Băncile comerciale au anunţat pe 23 septembrie cursuri de schimb pentru euro, la vânzare, între 4,77 lei şi 4,82 lei.

Dolarul creşte la 4,32 lei, faţă de 4,29 lei, cursul anunţat vineri de BNR, şi atinge cel mai ridicat nivel din 4 ianuarie 2017. Maximul istoric în faţa monedei naţionale (4,3504 lei/dolar) a fost atins pe 28 decembrie 2016.

Lira sterlină a crescut la 5,38 lei 5,37 lei, şi a atins cel mai ridicat nivel din 30 mai 2019. Pe 13 august 2019, moneda britanică a atins cel mai scăzut nivel din septembrie 2017: 5,0921 lei.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,7432 lei/euro, 4,2921 lei/dolar, 5,3799 lei/liră sterlină, 4,3319 lei/franc elveţian.

ROBOR la trei luni a rămas la 3,06%.

ROBOR la şase luni a rămas la 3,14%.

BNR a anunţat noul IRCC valabil de la 1 iulie: 2,63%, faţă de 2,36%, cel anunţat pe 2 mai 2019.

ROBOR 2019 – IRCC  BNR a anunţat pe 2 mai, pentru prima dată, noul indice de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor, numit pe scurt IRCC. Cotaţia a fost de 2,36%.

Aurul a crescut la 211,1723 lei pentru un gram, faţă de 207,5291 lei pentru un gram, nivelul din şedinţa precedentă. Pe 3 septembrie 2019, aurul a atins un nou maxim istoric, 212,9744 lei pentru un gram, conform datelor disponibile pe site-ul BNR. Nu există date pe site-ul băncii centrale pentru valorile metalului preţios înainte de 2005.

Te-ar mai putea interesa și
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei autohtone fiind cu circa 3-5% mai mică faţă de anul trecut, a declarat......
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în ...
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, la Palatul Cotroceni preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice ...