A şasea şedinţă consecutivă cu euro la 4,76 lei – curs BNR 20.05.2019

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,7607 lei/euro, 4,2653 lei/dolar, 4,2267 lei/franc elveţian. ROBOR stagnează, aurul scade
Economica.net - lun, 20 mai 2019, 09:54
A şasea şedinţă consecutivă cu euro la 4,76 lei - curs BNR 20.05.2019

Euro rămâne la 4,76 lei, aproape de cursul anunţat vineri de BNR când a ajuns la cea mai ridicată valoare din 17 aprilie 2019. Maximul istoric în faţa leului a fost înregistrat pe 25 ianuarie 2019 când BNR a anunţat un curs de 4,7648 lei/euro. 

Cursul EUR/RON va creşte, în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală), valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7946, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8541, conform unei analize realizate de CFA România.

Băncile comerciale au anunţat pe 20 mai cursuri de schimb pentru euro, la vânzare, între 4,78 lei şi 4,83 lei.

Dolarul rămâne la 4,26 lei, aproape de cursul anunţat de BNR vineri. Moneda americană a atins pe 25 aprilie cea mai ridicată valoare din 15 martie 2017, în faţa monedei naţionale. Maximul istoric în faţa monedei naţionale (4,3504 lei/dolar) a fost atins pe 28 decembrie 2016.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat vineri un curs de referinţă de  4,7621 lei/euro, 4,2658 lei/dolar, 4,2197 lei/franc elveţian.

ROBOR la trei luni a rămas la 3,28%, acelaşi nivel cu cel din şedinţa precedentă. Pe 15 mai 2019, ROBOR 3M a atins cea mai mică valoare din 2 aprilie 2019. Pe 23 aprilie, ROBOR 3M a ajuns la cea mai ridicată valoare din 3 august 2018. La 1 aprilie, ROBOR la trei luni era cotat la 3,23%.

ROBOR la şase luni a rămas la 3,38%, faţă de 3,37%, nivelul din şedinţa precedentă când a atins cel mai scăzut nivel din 2 aprilie 2019.

ROBOR 2019 – IRCC  BNR a anunţat pe 2 mai, pentru prima dată, noul indice de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor, numit pe scurt IRCC. Cotaţia a fost de 2,36%. Calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2018, IRCC ar putea fi aplicat doar creditelor de consum, imobiliare şi cardurilor de credit şi descoperit de cont nou acordate de bănci. Faţă de media pe trim. IV 2018 afişată în trecut de BNR de 2,39%, indicele oficial anunţat astăzi a scăzut la 2,36%, fiind şterse probabil zilele în care nu a existat nici o tranzacţie pe interbancar. IRCC este mult mai mic decât ROBOR deoarece este un rezultat al negocierilor dintre bănci la împrumuturile efective realizate între ele şi datorită faptului că sunt dobânzile percepute cu aproximativ două trimestre în urmă şi ca medie, nu doar ROBOR din ultima zi lucrătoare a lunii la finalulul fiecărui trimestru ca până acum.

Aurul a scăzut la 174,7624 lei pentru un gram, faţă de 176,2890 lei pentru un gram, nivelul din şedinţa precedentă. Pe 15 mai, aurul a atins cea mai ridicată valoare din 28 martie 2019. Pe 20 februarie 2019, aurul a ajuns la 181,3376 lei/gram, cel mai ridicat nivel din ultimii şase ani (182,4256 lei pentru un gram).

Te-ar mai putea interesa și
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei autohtone fiind cu circa 3-5% mai mică faţă de anul trecut, a declarat......
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în ...
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, la Palatul Cotroceni preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice ...