Euro creşte până la un nou maxim al ultimelor zece şedinţe, ROBOR scade. Curs BNR: 4,7568 lei/euro

Economica.net
12 03. 2019
exchange_amanet_6854934857843_84101100

Euro creşte, dar rămâne sub 4,76 lei, aproape de cursul anunţat ieri de BNR, şi atinge cea mai ridicată valoare, în faţa leului, din 26 februarie. Pe 4 martie, moneda europeană a atins cea mai scăzută valoare, în faţa leului, din 15 februarie 2019. Pe 25 ianuarie, euro a atins cel mai ridicat nivel din istorie în faţa leului: 4,7648 lei/euro.  Moneda europeană a început să crească după Crăciun. Pe 24 decembrie, euro a scăzut la cea mai mică valoare din 13 septembrie 2018 în faţa leului: 4,6413 lei/euro.

Băncile comerciale au anunţat pe 12 martie cursuri de schimb pentru euro, la vânzare, între 4,77 lei şi 4,82 lei.

Dolarul scade la 4,21 lei, faţă de 4,22 lei, cursul anunţat ieri de BNR. Maximul istoric în faţa monedei naţionale (4,3504 lei/dolar) a fost atins pe 28 decembrie 2016.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de  4,7516 lei/euro, 4,2257 lei/dolar, 4,1875 lei/franc elveţian.

ROBOR la trei luni a scăzut la 3,05%, fața de 3,10%, nivelul de ieri, şi atinge cel mai scăzut nivel din 23 ianuarie 2019 (3,03%). La 1 martie, indicele se afla la 3,28%. Pe 26 februarie, indicele la trei luni a atins cea mai ridicată valoare din 2 noiembrie 2018 (3,29%).

ROBOR la şase luni a crescut la 3,25%, faţă de 3,28%, nivelul calculat ieri, şi atinge cea mai scăzută valoare din 18 ianuarie 2019 (3,22%). Pe 21 februarie, ROBOR 6M a atins cea mai ridicată valoare din 27 noiembrie 2018: 3,41%. Primele patru bănci din sistemul bancar lucrează cu dobânzi legate de indicele de referinţă Robor la 6 luni.

Aurul a scăzut uşor la 175,8695, faţă de 176,0089 lei pentru un gram, nivelul din şedinţa precedentă. Pe 4 martie, a atins cea mai scăzută valoare din 21 ianuarie 2019. Pe 20 februarie 2019, aurul a ajuns la 181,3376 lei/gram,  cel mai ridicat nivel din ultimii şase ani (182,4256 lei pentru un gram).