CFA România: Leul se va deprecia până la 4,8243 lei/euro, în următoarele 12 luni. Inflaţia medie anuală de 4,03% în perioada septembrie 2019-sept

Analiştii CFA România anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, până la un curs de 4,8243 lei/euro, şi o rată medie anuală a inflaţiei de 4,03% la sfârşitul lui septembrie, potrivit unui comunicat, scrie Agerpres. Valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7835 lei/euro.
Economica.net - mie, 25 sept. 2019, 07:50
CFA România: Leul se va deprecia până la 4,8243 lei/euro, în următoarele 12 luni. Inflaţia medie anuală de 4,03% în perioada septembrie 2019-sept

„În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, 80% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7835, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8243. Aproape 57% dintre participaţii la sondaj anticipează o majorare a ratei inflaţiei, iar rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (septembrie 2020/septembrie 2019) a înregistrat o valoare medie de 4,03%”, se precizează în document.

În luna august 2019, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut faţă de luna anterioară cu 5,5 puncte, până la valoarea de 42,8 puncte, iar faţă de aceeaşi lună a anului anterior, indicatorul a crescut cu 7,2 puncte. Potrivit CFA România, evoluţia s-a datorat componentei de anticipaţii a Indicatorului.

Indicatorul condiţiilor curente a crescut faţă de luna anterioară cu 5,3 puncte, până la valoarea de 61,7 puncte, în condiţiile în care faţă de aceeaşi lună a anului anterior, indicatorul a scăzut cu 3,1 puncte. Indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 10,8 puncte până la valoarea de 33,3 puncte în timp ce faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul a coborât cu 9,3 puncte.

„Sunt de remarcat: înrăutăţirea percepţiei privind evoluţia mediului extern, anticipaţiile privind majorarea primei de risc a României (aproape 70% dintre participanţii la sondaj anticipează majorarea preţului CDS pentru România) şi percepţia (73% dintre participanţii la sondaj) de supra-evaluare a preţurilor real estate în principalele oraşe din România. Faţă de exerciţiul anterior, sondajul prezintă anticipaţii cantitative pentru preţurile petrolului de tip Brent, unciei de aur şi cripto-monedei bitcoin”, se arată în comunicatul CFA România.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică a fost lansat de Asociaţia CFA România în luna mai 2011 şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia asociaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul în baza căruia este calculat Indicatorul include şi întrebări referitoare la evaluarea condiţiilor curente macroeconomice.

Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni iar participanţii sunt membrii Asociaţiei CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenului CFA.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) şi este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la condiţiile curente referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii şi anticipaţiile, pentru un orizont de timp de un an, pentru mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie.

Pe lângă întrebările necesare pentru calculul Indicatorului de Încredere Macroeconomică, sondajul evaluează şi anticipaţiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflaţiei, ratele de dobândă, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET, condiţiile macroeconomice globale şi preţul petrolului.

Asociatia CFA România este organizaţia profesioniştilor în investiţii din România, în mare parte deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst, calificare administrată de CFA Institute (USA). În prezent, Asociaţia CFA România are peste 235 de membri.

Te-ar mai putea interesa și
Ce „moștenire” a obținut proprietarul Mega Image cumpărând Profi. Împreună, brandurile Ahold Delhaize au depășit Lidl, liderul retailerilor alimentari din 2023
Ce „moștenire” a obținut proprietarul Mega Image cumpărând Profi. Împreună, brandurile Ahold Delhaize au ...
Afacerile din 2024 ale Profi Rom Food, lanțul de magazine de proximitate cu cea mai extinsă prezență la nivel național, au crescut anul trecut cu 9,2% față de 2023. Din ianuarie, magazinele......
Livrările zilnice ale Gazprom spre Europa au crescut cu 10,3% în mai
Livrările zilnice ale Gazprom spre Europa au crescut cu 10,3% în mai
Livrările zilnice de gaze spre Europa, via conducta TurkStream, ale grupului energetic rusesc Gazprom au crescut, în medie, ...
Măsuri urgente pentru reducerea cheltuielilor – Ce a spus Bolojan şi ce discută partidele
Măsuri urgente pentru reducerea cheltuielilor – Ce a spus Bolojan şi ce discută partidele
Ilie Bolojan a anunţat la finalul ședinței PNL că liberalii vor intra la guvernare şi că vor susţine reducerea cheltuielilor ...
Vârsta medie a mașinilor a depășit 12 ani, aproape jumătate dintre participanții la un studiu conduc mașini de peste 10 ani
Vârsta medie a mașinilor a depășit 12 ani, aproape jumătate dintre participanții la un studiu conduc mașini de peste ...
Vârsta medie a vehiculelor a atins sau depăşit 12 ani, iar aproape jumătate dintre respondenţi (48%) conduc maşini ...