Cursul euro/leu va ajunge la 4,8384, în următoarele 12 luni. ROBOR la trei luni va creşte – CFA România

Economica.net
28 06. 2019
curs_69889500

Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească), a fost lansat de către CFA România şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia asociaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un an, scrie News.ro.

În luna mai 2019, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA România a crescut, faţă de luna anterioară, cu 4,9 puncte, până la 51,5 puncte. Faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul a crescut cu 10 puncte.

Această evoluţie s-a datorat componentei de anticipaţii a Indicatorului. Astfel, Indicatorul condiţiilor curente a scăzut faţă de luna anterioară cu 1,5 puncte, până la 58,4 puncte. Faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul condiţiilor curente a crescut cu 1,5 puncte.

Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 8,2 puncte, până la 48,1 puncte. Faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 14,2 puncte.

În ceea ce priveşte cursul de schimb leu/euro, 77% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, comparativ cu valoarea actuală. Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7911, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8384.

”Rata anticipată a inflatiei pentru orizontul de 12 luni (iunie 2020/iunie 2019) a înregistrat o valoare medie de 4,12%. Sunt de remarcat anticipaţiile de majorare a dobânzilor atât pentru scadenţele pe termen scurt (ROBOR 3M) cât şi pentru scadenţele pe termen mediu (5 ani), 72% şi respectiv 64% dintre participanţi anticipând această evoluţie”, se arată în comunicat.

Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni, iar participanţii sunt membri ai CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II si III ale examenului CFA.