Curs valutar. Șanse mari ca euro să se ducă bine peste 5 lei: Nu poți să ai curs apreciat cu dobânzi, inflație și deficite atât de mari

Cu inflaţie mare, dobânzi şi deficite structurale mari, nu poţi să ai şi un curs de schimb apreciat. Analiştii economici sunt de acord că că o scădere în viitorul apropiat a leului în comparaţie cu euro este de aşteptat. Până la ce nivel, părerile sunt împărţite până la 5,03 -5,1 lei pentru un euro. Oricum pentru restul anului, nivelul cursului va gravita în jurul valorii de 5 lei pentru un euro, noul prag fiind stabilit probabil la maximum 5,1 lei pentru un euro.  
Gabriela Ţinteanu - Dum, 21 mai 2023, 22:46
Curs valutar. Șanse mari ca euro să se ducă bine peste 5 lei: Nu poți să ai curs apreciat cu dobânzi, inflație și deficite atât de mari

Adrian Codirlaşu, vice preşedinte CFA România, a afirmat că există factori interni şi factori externi care duc la deprecierea leului. „România are dezechilibre majore în economie, cu cel mai mare deficit de cont curent din UE şi cel mai mare deficit bugetar, fiind în procedură de deficit excesiv cu Uniunea Europeană. Aceşti factori pun presiune pe tendinţa de depreciere iar lor li se adaugă şi diferenţele de inflaţie dintre România şi Zona Euro, care de asemenea conduc către depreciere. Factorilor interni li se adaugă factorii externi, precum creşterea dobânzii pe piaţa americană. De altfel, BNR a dat semnale că pentru o ajustare a deficitului de cont curent nu este indicată susţinerea unui leu suprapreciat”.

În acest context, economistul crede că în următoarele două săptămâni este de aşteptat ca nivelul cursului de schimb, „să sară” de 5 lei, depreciindu-se rapid. Tranzacţionarea monedei naţionale s-ar putea situa chiar între 5,05 şi 5,1 lei pentru un euro în perioada imediat următoare. Nivelul maxim de 5,1 lei pentru un euro ar putea fi următorul prag stabilit de BNR. „Asociaţiei CFA România, în sondajul asociaţiei pentru următoarele 12 luni arată un curs de 5,03- 5,04 lei pentru un euro”, arată Codirlaşu.

Ciprian Dascălu, economist şef al BCR, a declarat „O scădere recentă a leului era de așteptat, deoarece banca centrală a semnalat că nu este de acord cu tendința anterioară de întărire a leului, permițând ca excesul de lichiditate să persiste pe piață pentru a descuraja tranzacțiile de tip carry trade”.

Din punct de vedere financiar, tranzacţiile de tip carry trade Carry Trade s-ar traduce la noi prin „arbitraj”. De principiu, se speculează necorelările de preţ a două sau mai multe instrumente/active de pe aceeaşi piaţă sau pieţe diferite, şi chiar a aceluiaşi produs de pe două sau mai multe pieţe sau momente.

Un exemplu: preţul la ţiţei nu se corelează cu cel la bennzină, situaţie în care traderul cumpără sau vinde mai mult din unul din cele două active. Sau, cursul de schimb usd-euro, la Tokio ajunge la o anumită valoare, în timp ce piaţa de la Londra este închisă. Când se deschide piaţa de Londra, dimineaţa, cursul usd-euro cotat la Londra este corelat cu cel de la Tokio, nu cu cel care era la închiderea zilei anterioare la Londra. Este un tip de business ce este realizat doar de jucatorii mari.

Totuşi, Ciprian Dascălu spune că nu se așteptă ca leul să slăbească în acest an mai mult de 2-2,5% în medie față de media anului trecut. „Considerăm că leul va slăbi până la 5,05 pentru un euro până la sfârșitul anului, deoarece scăderea puternică a inflației dă voie băncii centrale să permită o anumită slăbiciune a monedei pentru a descuraja împrumuturile în valută către sectorul corporatist, care au crescut recent din cauza diferenței tot mai mari dintre ratele dobânzilor”, subliniază Dascălu.

„Nu vedem nimic anormal în evoluţia cursului de schimb, marea majoritate a prognozelor (inclusiv ale noastre) arătând că o depreciere a leului este de aşteptat. Având în vedere mişcarea relativ modestă a cursului de mai puţin de 1 punct procentual, am putea spune că mai degrabă avem de a face o o flexibilitate crescută a perechii euro/leu decât cu o ajustare structurală în sus, pe un nou palier”, arată şi Valentin Tătaru, economist şef al ING Bank. Totuşi, economistul şef vede perechea leu euro tranzacţionându-se foarte aproape de nivelul de 5.00 lei/euro.

 

Te-ar mai putea interesa și
Piața neagră a țigaretelor a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 4 ani
Piața neagră a țigaretelor a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 4 ani
Piaţa neagră a ţigaretelor a crescut în noiembrie până la 9,1% din totalul consumului, cel mai ridicat din ultimii patru ani, comparativ cu 8,6% în septembrie 2024, arată o analiză a Novel......
UNPR cere Guvernului, alături de patronatele din turism, să păstreze voucherele de vacanță
UNPR cere Guvernului, alături de patronatele din turism, să păstreze voucherele de vacanță
Uniunea Naţională a Patronatului Român (UNPR) susţine demersul patronatelor din turism solicitând să nu se elimine ...
Dezastru pe piața auto europeană, producătorii și componentiștii închid o multitudine de fabrici
Dezastru pe piața auto europeană, producătorii și componentiștii închid o multitudine de fabrici
Companiile de automobile prezente pe piața auto din Europa au anunțat închideri de fabrici și disponibilizări mari în ...
“Patriotismul economic”, noul concept al Guvernului Ciolacu. Ce înseamnă și ce ar urma să se întâmple
“Patriotismul economic”, noul concept al Guvernului Ciolacu. Ce înseamnă și ce ar urma să se întâmple
Programul de  guvernare al noului Exevutiv Ciolacu, publicat și în Monitorul Oficial, are și o prevedere despre care ...