Cursă aeriană Barcelona – Cluj, întârziată cu 11 ore. Şi decolarea de la Cluj spre Barcelona a fost decalată

Economica.net
02 09. 2017
cluj_napoca_location1_11321400

Reprezentanţii Aeroportului Internaţional ”Avram Iancu” Cluj au declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că motivele întârzierii ţin de compania aeriană.

”Cursa de la Barcelona a companiei Vueling trebuia să aterizeze la Cluj-Napoca sâmbătă dimineaţă la ora 3,25, dar a fost reprogramată pentru ora 14.30. Va sosi cu o întârziere de peste 11 ore, din motive care ţin de compania aeriană. De asemenea, şi decolarea de la Cluj-Napoca spre Barcelona a fost decalată, zborul urmând să aibă loc la ora 15.30. Pasagerii au fost informaţi cu privire la această reprogramare, primind un sms din partea companiei”, au spus sursele citate pentru Mediafax.

Pe site-ul companiei Vueling zborul de la Barcelona apare că va ateriza la Cluj-Napoca la ora 14.48.
Compania spaniolă Vueling operează curse aeriene pe Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj din anul 2015.