Curse charter spre Tunisia din patru oraşe româneşti. Ținta este 50.000 de turişti peste cinci ani
Leith Ben Zakour, directorul Oficiului Naţional de Turism al Tunisiei din Budapesta, care este responsabil pentru Ungaria şi România, a declarat, vineri, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că românii preferă hotelurile de patru şi cinci stele, aceştia urmând să aibă la dispoziţie ghizi care vorbesc limba română, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„În acest an estimăm că vor pleca în Tunisia 15.000 de români, urmând ca anul viitor numărul acestora să crească la 25.000, obiectivul fiind să atragem un număr de 50.000 de turişti din România în următorii cinci ani. Pentru atingerea acestui obiectiv pregătim o adevărată ofensivă. Astfel, dacă anul trecut se zbura spre Tunisia din două oraşe româneşti – Cluj-Napoca şi Bucureşti – începând cu luna iunie a acestui an, extindem, în premieră, aeroporturile care oferă curse charter, cu Timişoara şi Sibiu, graţie unor tour-operatori, ceea ce va duce şi la creşterea numărului de zboruri. Oferim turiştilor români hoteluri de patru şi cinci stele, care ştim că sunt preferatele lor, la preţuri similare celor de anul trecut şi punem la dispoziţia acestora ghizi care vorbesc limba română”, a spus Ben Zakour.
Potrivit acestuia, numărul curselor charter săptămânale care vor pleca din România spre Tunisia va ajunge la opt, din cele patru oraşe.
Primele zboruri spre Tunisia vor pleca din Cluj-Napoca începând din 24 aprilie.