Curse low-cost Bucureşti-New York cu 300 de euro dus-întors

Compania aeriană Norwegian a lansat noi rute spre America, cu preţuri ce pornesc de la 65 de dolari pentru un segment. 
Vlad Popescu - joi, 23 feb. 2017, 22:04
Curse low-cost Bucureşti-New York cu 300 de euro dus-întors

Tarom renunţa la zborurile spre New York în 2003. Doar operatorul american Delta Airlines şi-a încercat norocul, cu revenirea pe piaţa locală în 2007, după zece ani de absenţă. Americanii au renunţat însă la zborurile directe de la Bucureşti la New York  în 2009, deşi gradul de ocupare al aeronaelor era de 80%. 

Singurele avioane care puteau efectua zboruri lung-curier ale Tarom, Airbus-urile A310, au fost restrase din flotă anul trecut. Noul guvern PSD vrea ca flota companiei naţionale să fie schimbată şi să fie adăugate zboruri spre America şi Asia. 

Până când Tarom va intra în competiţia zborurilor transatlantice, românii pot călători spre New York, Boston sau alte destinaţii din SUA cu operatorul low-cost Norwegian Air, care a anunţat introducerea mai multor curse din Scoţia, Irlanda şi Irlanda de Nord până la New York, la preţuri care pornesc de la doar 65 de dolari (61 de euro).

Românii dornici să viziteze oraşele americane pot opta pentru varianta achiziţionării unui bilet dus-întors prin Norwegian cu plecare din Dublin, spre care zboară Ryanair şi Blue Air, sau din Belfast, oraş spre care oferă zboruri doar Ryanair. 

Cât te costă de fapt biletul 

Majoritatea biletelor cu preţuri de 65 de dolari s-au vândut ca pâinea caldă, potrivit simulărilor în sistemul de rezervări online. Cu toate acestea, am reuşit să identificăm un bilet dus-întors Dublin-New York la preţul de 200 de dolari, pentru perioada 8-14 noiembrie. Iar un bilet Bucureşti-Dublin costă 90 de euro/persoană. În ambele cazuri, nu beneficiaţi decât de un bagaj la cabină de 10 kg. 

Pentru aceeaşi perioadă, un bilet de avion la Norwegian, dar la următoarea categorie, care include şi un bagaj de 20 de kg la cală, o masă şi internet gratuit, costă 373 de dolari. Pentru perioada 20 – 26 decembrie, preţul unui bilet este de 145 de dolari.

Spre comparaţie, preţurile biletelor de avion la companiile de linie, pot depăşi pragul de 700 de euro pentru un drum dus-întors.  

Norwegian va opera primul Boeing 737 MAX 

Norwegian Air este primul client al noului avion Boeing 737 Max, care în configuraţia standard a producătorului ajunge până la 230 de locuri pentru pasageri. Compania norvegiană va folosi primele şase aeronave 737 Max, care vor fi livrate în luna mai, pentru inaugurarea a 10 noi zboruri transatlantice. Prima dintre aceste noi rute va intra în exploatare din 15 iunie, de la Edinburgh (Scoţia) până la Aeroportul Stewart, aflat la aproximativ 100 de kilometri nord de New York.

Bilete pe praguri tarifare 

Câteva mii de bilete vor fi disponibile clienţilor la acest preţ, următoarele praguri începând de la 99 de dolari, potrivit lui Lars Sande, senior vice president Norwegian Air, citat de Bloomberg. Tarifele sunt valabile fără bagaj, cel mai mic preţ cu bagaj pornind de la 110 lire sterline. 

Tot din iunie, Norwegian Air va inaugura curse din Edinburgh până în Providence, Rhode Island, şi Bradley International Airport, din Windsor Connecticut, care deserveşte oraşele Springfield, Massachussets şi Hartford, Connecticut.

Zboruri din Irlanda spre America 

Începând din luna iulie, compania va introduce zboruri transatlantice 737 Max din oraşe precum Belfast, Cork, Dublin şi Shannon până la Stewart şi Providence.

Norwegian Air pariază că Aeroportul Stewart se va dovedi suficient de apropiat de metropolele New York şi New Jersey pentru a atrage călători interesaţi de preţuri mici, în timp ce cursele de la Providence şi Hartford se adresează mai degrabă locuitorilor din Boston, Massachussets, şi din statul Connecticut.

Extinderea Norwegian pe piaţa americană a atras opoziţia vehementă a companiilor aeriene americane, a sindicatelor piloţilor şi personalului de bord, care acuză operatorul că şi-a făcut bază în Irlanda pentru a evita reglementările mai dure impuse în ţările scandinave în ceea ce priveşte siguranţa şi munca. Norwegian Air a precizat că noile zboruri transatlantice vor avea personal predominant american.

Gigantul low-cost irlandez Ryanair a anunţat, recent, că a renunţat la ideea de a oferi zboruri transatlantice. Spre sfârşitul anului trecut, Norwegian, un operator care oferă zboruri low-cost spre America, a primit undă verde de la autorităţile din SUA să poată opera zboruri transatlanice. Din Dublin, compania zboară spre Boston, Florida, Las Vegas, Los Angeles, New York, San Francisco şi St. Croix. Pentru a furniza operatorului norvegian pasageri pentru cursele spre SUA, va trebui să adauge curse spre Dublin sau Londra din oraşele europene de unde operează deja.

Boeing 737 Max oferă costuri de operare ceva mai mici decât modelele mai vechi ale companiei americane şi are o autonomie mai ridicată faţă de alte modele din familia 737. Compania ar putea astfel să extindă semnificativ numărul de zboruri din Europa de Vest către Coasta de Est a Statelor Unite.

Din punctul de vedere al pasagerilor, 737 Max este asemănător celorlalte modele 737, ceea ce ajută şi companiile să economisească bani când vine vorba de training pentru echipaje.

Te-ar mai putea interesa și
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
Banca Centrală Europeană intenţionează să ia măsuri contra creditorilor care se ocupă lent de remediile solicitate de supervizori, după sporirea frustrărilor cauzate de lipsa de reacţie,......
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. Votul de învestire a Guvernului s-a încheiat. Ce decalarații au făcut Ciolacu, Drulă, Simion, Coarnă (SOS) și Gavrilă (POT)
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. ...
Update 2: Miniştrii Cabinetului Ciolacu au depus, luni seară, jurământul de credinţă în faţa preşedintelui Klaus ...
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui proces intentat pentru neexecutarea unui contract încheiat pe piața PCCB-BC
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui ...
Casa de avocatură RTPR (Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu) anunță că a reprezentat cu succes compania Premier Energy ...
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate că cifrele anului 2024 ne pun într-o situaţie provocatoare
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate ...
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, luni, că România ...