Cursele aeriene pot înregistra întârzieri de până la 30 de minute la decolare, miercuri dimineaţa – CNAB

Cursele aeriene pot consemna întârzieri de până la 30 de minute miercuri dimineaţa, din cauza ninsorii şi a viscolului, dar nicio cursă nu au fost anulată, informează Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).
Economica.net - mie, 28 nov. 2018, 07:16
Cursele aeriene pot înregistra întârzieri de până la 30 de minute la decolare, miercuri dimineaţa - CNAB

„Operarea se desfăşoară normal, dar în condiţii de iarnă. Se degivrează aeronavele înainte de decolare, ceea ce poate conduce la întârzieri de până la 30 de minute. Se intervine constant pentru deszăpezire la piste, platforme şi căi de rulare”, susţin reprezentanţii CNAB.

Până la ora 7:55 nu s-au înregistrat curse anulate.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de ninsori şi viscol, valabilă în 17 judeţe din sudul şi sud-estul ţării, inclusiv Capitala, dar şi o informare de vreme deosebit de rece cu temperaturi de minus 10 grade Celsius pentru nordul, nord-estul şi centrul ţării.

Potrivit meteorologilor, miercuri 28 noiembrie, între orele 2:00 şi 20:00, în regiunile sudice şi sud-estice, vor predomina ninsorile, în general moderate cantitativ şi se va depune strat de zăpadă, local, consistent. Pe arii restrânse, în special în dimineaţa zilei de miercuri (28 noiembrie) şi cu precădere în regiunile sud-estice, vor fi depuneri de gheaţă.

Temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de 40 – 50 km/h, iar în estul, centrul, sudul Munteniei, în Dobrogea şi în sudul Moldovei rafalele vor atinge în general 55 – 75 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii sub 100 de metri.

Conform ANM, după expirarea atenţionării Cod galben, va intra în vigoare o informare meteorologică de vreme deosebit de rece în toată ţara, valabilă de miercuri seara până vineri dimineaţa.

Astfel, în perioada 28 noiembrie, ora 20:00 – 30 noiembrie, ora 10:00, în sud-estul teritoriului vântul va avea intensificări cu viteze de 45 – 55 km/h, temporar în jur de 60 km/h, spulberând zăpada depusă, mai ales în cursul nopţii de miercuri spre joi (28/29 noiembrie) şi pe parcursul zilei de joi (29 noiembrie).

Vremea va deveni deosebit de rece în toată ţara, astfel că temperaturile vor fi negative în majoritatea regiunilor, iar noaptea va fi ger (temperaturi sub -10 grade) în special în nordul, nord-estul şi centrul ţării.

Meteorologii avertizează că vremea se va menţine deosebit de rece până la sfârşitul săptămânii.

Te-ar mai putea interesa și
Vacanțele devin ținta preferată a hackerilor: val de escrocherii online cu rezervări de vacanță
Vacanțele devin ținta preferată a hackerilor: val de escrocherii online cu rezervări de vacanță
În plin sezon estival, tot mai mulți oameni sunt păcăliți de site-uri false care imită platformele cunoscute de rezervări – de la bilete de avion la cazări și pachete turistice. Escrocii......
Economiile românilor, în pericol. Metodele legale prin care îți poți proteja banii pentru zile negre. Sfaturile unui specialist
Economiile românilor, în pericol. Metodele legale prin care îți poți proteja banii pentru zile negre. Sfaturile unui ...
România se află în plină criză bugetară și foarte aproape de o criză economică. Banca Națională a afirmat în ...
Mesajul Metro pentru Guvern. Retailerul își asumă pierderi cât timp persistă regimul fiscal actual și spune că va absorbi creșterile de taxe
Mesajul Metro pentru Guvern. Retailerul își asumă pierderi cât timp persistă regimul fiscal actual și spune că va ...
Karan Khurana, CEO-ul Metro, primul retailer modern care a intrat în România în urmă cu 30 de ani și care a anunțat ...
ANPC a dat astăzi amenzi de 281.000 de lei operatorilor economici de pe Litoral
ANPC a dat astăzi amenzi de 281.000 de lei operatorilor economici de pe Litoral
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au aplicat amenzi în valoare de 281.000 de lei, ...