Cursul a coborât până la 4,6000 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare

Economica.net
27 07. 2012
leu_47837200

Primele operaţiuni au fost realizate la 4,6100 lei/euro, uşor sub nivelurile de joi de la ora 17:00, de 4,6155 – 4,6180 lei/euro.

Ulterior, cotaţiile au continuat să scadă şi cel mai recent nivel tranzacţionat a fost 4,6000 lei/euro. În jurul orei 10:10, băncile cotau euro la 4,6020 – 4,6040 lei, cu 1,35 – 1,4 bani sub nivelurile de joi.

„Este posibil să asistăm şi la o reacţie întârziată a jucătorilor pe cursul leu/euro la declaraţia de joi a preşedintelui Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, potrivit căruia instituţia este pregătită să ia toate măsurile pentru a proteja euro. Declaţia lui Draghi a susţinut aprecierea de joi şi vineri a valutelor din regiune şi este probabil ca astăzi să influenţeze şi recuperarea leului. Totuşi, este posibil ca aprecierea să fie în continuare susţinută de unele vânzări de euro indirecte ale BNR. Este greu de spus care este motivul pentru apreciere, pentru că volumele de tranzacţionare sunt în continuare reduse”, a afirmat un dealer.

După prima oră a şedinţei de la Bucureşti, leul se aprecia cu circa 0,3% în raport cu euro, iar zlotul şi forintul se întăreau cu câte 0,1% în raport cu moneda europeană.

Banca Naţională a României a anunţat joi referinţe în creştere pentru euro şi dolar, de 4,6205 lei/euro, respectiv 3,8098 lei/euro, însă cursurile nu au depăşit recordurile istorice de marţi.

În sesiunea precedentă, referinţa BNR pentru euro a coborât 2,11 bani, iar cursul pentru dolar cu 3,03 bani, după ce marţi cursurile au atins valori record, de 4,6397 lei/euro, respectiv 3,8343 lei/dolar.

Leul s-a depreciat abrupt de la începutul lunii, cu 4,2% la nivelul referinţei de marţi, doborând record după record. Sentimentul jucătorilor fiind puternic influenţat de turbulenţele politice din România.

Leul s-a depreciat joi şi în faţa francului, referinţa urcând de la 3,8455 lei/franc la 3,8474 lei/franc. În şedinţa de marţi cotaţia a atins maximul din 12 august 2011, când francul a fost cotat la 3,8926 lei.

Cursurile de referinţă leu/dolar şi leu/franc sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc.

Dobânzile practicate vineri dimineaţă de băncile comerciale pentru plasamentele cu scadenţă la o zi se situau la 5% – 5,5% pe an, aproape de nivelurile din ziua precedentă, de 4,78% – 5,26% pe an. Astfel, dobânzile continuă să încadreze rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 5,25% pe an.