Cursul a coborât spre 4,50 lei/euro spre finalul sesiunii

Economica.net
27 11. 2012
leu_curs_de_schimb_75285500_04370100

În jurul orei 16:30, băncile cotau euro la 4,5025 – 4,5082 lei, în scădere de la 4,5210 – 4,5230 lei/euro, nivel consemnat la aceeaşi oră de luni.

Leul s-a apreciat însă de la deschidere, când rata de schimb se situa la 4,5150 – 4,5170 lei/euro, iar în prima jumătate a zilei rata de schimb a coborât uşor sub 4,51 lei/euro.

Dealerii spun că jucătorii au transferat volume de valută în creştere faţă de zilele precedente, iar evoluţia a fost corelată cu cea a valutelor din regiune, după ce creditorii internaţionali ai Greciei, statele din zona euro şi FMI, au ajuns marţi la o înţelegere pentru modificarea programului de ajutor extern şi eliberarea unei tranşe de 34,4 miliarde de euro, amânată de mai multe luni.

Cotaţiile au continuat să coboare în a doua parte a zilei, pe volume mai reduse decât la deschidere, iar minimul zilei a fost de 4,5025 lei/euro.

Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă în scădere cu 2,24 bani, la 4,5089 lei/euro, de la 4,5313 lei/euro luni.

Leul s-a apreciat şi faţă de dolar, iar cursul de referinţă a coborât cu 1,35 bani, la 3,4815 lei/dolar. În acelaşi timp, rata oficială pentru francul elveţian a scăzut cu 1,77 bani, la 3,7451 lei/franc.

Cursurile de referinţă leu/dolar şi leu/franc sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc.

Dobânzile pentru sumele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) pe termen de o zi au urcat de la 5,38% – 5,88% la 5,92 – 6,42% pe an, pe fondul deficitului de lei din piaţă, după ce BNR a redus luni plafonul împrumuturilor prin operaţiunile repo, la 4 miliarde lei. În precedentele două săptămâni suma disponibilă a fost la 6 miliarde lei.

În acelaşi timp, dobânzile pentru plasamentele pe termen de o săptămână au scăzut de la 5,45% – 5,95% la 8,83 – 6,33% pe an.