Cursul a coborât spre 4,52 lei/euro la finalul zilei; dealerii spun că BNR a intervenit indirect
În jurul orei 16:30, operaţiunile se realizau la un curs de 4,5200 – 4,5220 lei/euro.
La deschidere, euro a fost cotat tot în jurul nivelului de 4,52 lei, după ce joi seară, în afară orelor de tranzacţionare ale şedinţei locale, cursul a atins un maxim de 4,5475 lei.
Până la jumătatea şedinţei de vineri, cotaţiile au urcat până aproape de 4,56 lei/euro, când banca centrală a intervenit prin vânzări indirecte de valută pentru a tempera deprecierea, potrivit dealerilor.
După publicarea cursului de referinţă, cotaţiile au atins pentru scurt timp un maxim de 4,5820 lei/euro, după care intervenţia indirectă a BNR a fost mai fermă, iar rata de schimb a revenit treptat spre 4,52 lei/euro.
„Vânzările indirecte din partea băncii centrale s-au simţit înainte de referinţă şi mai accentuat spre finalul zilei. În Polonia s-a intervenit direct pentru susţinerea zlotului”, potrivit unui dealer.
Economistul-şef al Băncii Naţionale, Valentin Lazea, a afirmat vineri că deprecierea monedei naţionale faţă de euro din ultima perioadă nu este îngrijorătoare, cauza fiind probabil subiectivă, bazată pe schimarea de percepţie a investitorilor, pe fondul negativ din Japonia şi SUA.
Valutele din regiune, inclusiv leul, s-au depreciat semnificativ în ultima săptămână, sentimentul negativ din pieţe fiind generat de speculaţiile legate de restrângerea programul de achiziţii lunare de obligaţiuni derulat de Fed.
Banca Naţională a României (BNR) a publicat vineri un curs de referinţă în urcare cu 7,72 bani, la 4,5535 lei/euro, cel mai ridicat nivel începând cu octombrie 2012.
În ultimele şapte şedinţe, leul a pierdut 5,1% faţă de euro la cursul BNR.
Unii dealeri spun că cea mai mare parte din ordinele de cumpărare de euro au provenit de la jucătorii străini, care au vândut obligaţiuni emise de Ministerul Finanţelor şi au cumpărat valută.
În primele trei luni din acest an, leul s-a apreciat treptat, iar la începutul lunii mai a atins minimul anului, de 4,3072 lei/euro, evoluţia fiind susţinută tocmai de investitorii străini, care au cumpărat lei pentru a realiza plasamente în titluri de stat emise de România.
O rată de schimb superioară faţă de cea de vineri, de 4,5538 lei/euro, a fost publicat de banca centrală la 26 octombrie.
Pentru dolarul american, cursul de referinţă a urcat la 3,4402 lei/dolar, cel mai înalt nivel începând din 4 aprilie.
În acelaşi timp, cursul de referinţă pentru francul elveţian a crescut la 3,7052 lei/franc, atingând maximul începând cu 20 decembrie.
Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.
Dobânzile afişate vineri de băncile comerciale pentru plasamentele pe termen de o zi au urcat la 4,17% – 4,67% pe an, după ce joi au fost la 3,35% – 3,85% pe an. Randamentele pentru plasamentele cu pe termen de o săptămână au avansat la 4,38% – 4,88% pe an, de la 3,48% – 3,98% joi.