Cursul a coborât spre 4,57 lei/euro după primele transferuri de marţi

Economica.net
16 10. 2012
bani__lei__leu__euro__13474000_19213300_61132500

În debut, băncile cotau euro la 4,5750 – 4,5780 lei, aproape de nivelul de la finalul sesiunii precedente, de 4,5755 – 4,5780 lei/euro.

În prima oră de tranzacţionare cursul a coborât uşor, la 4,5710 – 4,5740 lei/euro, în linie cu aprecierea modestă înregistrată de valutele din regiune.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat luni un curs de referinţă în creştere cu 0,29 bani, la 4,5687 lei/euro. Cursul de vineri a fost de 4,5658 lei/euro.

Leul s-a depreciat şi în raport cu dolarul, iar referinţa a urcat cu 0,55 bani, de la 3,5193 lei/dolar la 3,5248 lei/dolar.

În acelaşi timp, cursul oficial leul/franc elveţian a crescut cu 0,54 bani, de a 3,774 lei/franc la 3,7794 lei/franc.

Cursurile de referinţă leu/dolar şi leu/franc sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc.

Dobânzile practicate marţi de bănci pentru depozitele cu scadenţa la o zi se situau în intervalul 5,1-5,5%.