Cursul a coborât sub 4,4550 lei/euro la începutul sesiunii

Economica.net
10 10. 2013
curs_valutar_111111111_79240100

În debut, euro a fost cotat la 4,4620 – 4,4650 lei/euro, aproape de nivelul din jurul orei 16:30 de miercuri, când operaţiunile s-au perfectat la 4,4615 – 4,4625 lei/euro.

Primele schimburi au coborât treptat cotaţiile, iar în jurul orei 10:30 schimburile se realizau la 4,4530 – 4,4550 lei/euro.

La începutul sesiunii, valutele din regiune afişau mişcări nesemnificative faţă de euro.

Cursul de referinţă anunţat miercuri de Banca Naţională a României (BNR) a crescut cu 2,65 bani, la 4,4631 lei/euro, şi a atins cel mai ridicat nivel din ultimele două săptămâni. Rata de schimb publicată marţi a fost de 4,4366 lei/euro.

Leul s-a depreciat şi în raport cu dolarul american, cursul de referinţă avansând cu 3,06 bani, de la 3,2682 lei/dolar la 3,2988 lei/dolar.

Cursul de referinţă leu/franc elveţian a urcat de asemenea, la 3,6275 lei/franc, de la 3,6089 lei/franc luni.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile afişate joi dimineaţă de băncile comerciale pentru depozitele atrase şi plasate în lei pe termen de o zi au scăzut la 1,8-2,3% pe an.