La deschidere, euro a fost cotat la 4,5 lei, respectiv cu peste un ban sub nivelurile de joi din jurul orei 16:30, de 4,5115 – 4,5145 lei/euro.
Ulterior, cotaţiile au coborât uşor sub pragul de 4,5 lei/euro, iar la scurt timp după ora 10:00, băncile cotau euro la 4,4950 – 4,4970 lei/euro.
Decizia băncii centrale din SUA i-a determinat pe investitorii de pe pieţele financiare să fie optimişti şi mai dispuşi să facă plasamente în active mai riscante. Pe fondul acestui sentiment pozitiv euro s-a apreciat în raport cu dolarul, mişcare care a determinat indirect şi întărirea monedelor statelor din regiune în raport cu euro.
Rezerva Federală americană a decis joi implementarea unui nou program de măsuri monetare neconvenţionale, prin cumpărare de titluri ipotecare în sumă de 40 miliarde dolari pe lună, şi menţinerea dobânzii de referinţă la nivelul actual până la jumătatea anului 2015. Măsurile vor fi aplicate pentru susţinerea economiei SUA.
După prima oră a şedinţei de la Bucureşti, forintul şi zlotul se apreciau cu 0,3% şi, respectiv, cu 0,5%, în raport cu euro.
Banca Naţională a României a publicat joi un curs de referinţă cu 1,92 bani mai mare, de 4,5073 lei/euro, cel mai înalt nivel din ultima lună. O rata de schimb superioară a fost anunţată de banca centrală la 14 august, la 4,5186 lei/euro.
Pentru moneda americană, cursul a urcat cu 1,54 bani, de la 3,4728 lei/dolar la 3,4882 lei/dolar. În acelaşi timp, referinţa pentru francul elveţian a crescut de la 3,7115 lei/franc la 3,7164 lei/franc.
Dobânzile afişate vineri dimineaţă de bănci pentru depozitele cu scadenţa la o zi au crescut uşor, la 4,75% – 5,25% pe an, după ce joi au fost de 4,57 – 5,07% pe an.