Cursul a coborât uşor sub 4,42 lei/euro, după o sesiune apatică

Cotaţiile monedei naţionale au coborât uşor sub 4,42 lei/euro spre finalul sesiunii interbancare de joi, după o şedinţă liniştită, în care jucătorii au rămas precauţi pe fondul îngrijorărilor legate de situaţia Ciprului.
Economica.net - joi, 21 mart. 2013, 15:40
Cursul a coborât uşor sub 4,42 lei/euro, după o sesiune apatică

În jurul orei 16:30, operaţiunile se perfectau la 4,4180 – 4,4190 lei/euro, în scădere faţă de nivelul de la finalul sesiunii precedente, de 4,4210 – 4,4220 lei/euro.

La deschiderea şedinţei, euro a fost cotat la 4,4220 – 4,4250 lei, iar în prima parte a zilei cursul a fluctuat foarte uşor aproape de nivelul din debut.

Unii dealeri spun că s-a simţit o presiune uşoară de depreciere a leului din cauza dobânzilor reduse şi pentru că străinii au început să vândă din obligaţiunile emise anterior de România.

Jucătorii sunt de asemenea precauţi, după un avertisment al Băncii Centrale Europene conform căruia instituţia va suspenda ajutoarele pentru băncile cipriote dacă autorităţile nu vor ajunge la un acord, până luni, privind planul de salvare.

Banca Naţională a României (BNR) a publicat joi un curs de referinţă în creştere cu 0,4 bani, la 4,4219 lei/euro, un nou maxim al ultimelor zece săptămâni.

Un curs superior celui anunţat joi a fost anunţat de banca centrală la 7 ianuarie, când euro a fost la 4,4223 lei/euro. În sesiunea de miercuri, cursul a fost de 4,4179 lei/euro

Cursul pentru dolarul american a urcat cu 0,41 bani, la 3,4235 lei/dolar, ajungând astfel la un nou nivel maxim de după 13 decembrie. La data menţionată, rata de schimb a fost de 3,4522 lei/dolar.

Totodată, cursul pentru francul elveţian a avansat la 3,6209 lei/franc şi s-a plasat la cel mai ridicat nivel de după 9 ianuarie, când rata a fost de 3,6465 lei/franc.

Cursurile leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile practicate joi dimineaţă de băncile comerciale pentru plasamentele în lei pe termen de o zi au continuat să fie reduse datorită lichidităţii ridicate care există în piaţă. Dobânzile sunt de 1,02% – 1,52% pe an, foarte apropiate de nivelurile de miercuri, de 0,98% – 1,48% pe an, şi, totodată, mult sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 5,25% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
O nouă clinică privată se deschide în Bucureşti
O nouă clinică privată se deschide în Bucureşti
În următoarele săptămâni va fi inaugurată clinica multidisciplinară Renew Institute în Bucureşti, cu specialiști în fizioterapie, osteopatie, nutriție, terapie ocupațională, logopedie.......
„Bursa de stat” din România – Peste 50% din piaţa de capital din România este generată de companiile de stat, spune secretarul de stat Mihai Precup
„Bursa de stat” din România – Peste 50% din piaţa de capital din România este generată de companiile ...
Sectoarele de activitate trebuie să aibă o mai mare reprezentativitate în cadrul Bursei de Valori Bucureşti, pentru că, ...
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: CNIR a preluat contractul pentru lotul Chiribiș – Biharia
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: CNIR a preluat contractul pentru lotul Chiribiș – Biharia
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) anunță luni preluarea contractului pentru construirea lotului Chiribiș ...
TVA la bateriile pentru fotovoltaice: Ca să fie 9% și nu 19%, Finanțele trebuie să modifice o circulară, spun consultanții fiscali
TVA la bateriile pentru fotovoltaice: Ca să fie 9% și nu 19%, Finanțele trebuie să modifice o circulară, spun consultanții ...
Ministerul Finanțelor a trimis o circulară potrivit căreia bateriile de stocare pentru alte sisteme fotovoltaice decât ...