Cursul a fluctuat uşor în jurul nivelului de 4,45 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare
La deschidere, euro a fost cotat la 4,4460 – 4,4480 lei, cu 0,2 – 0,35 bani sub închiderea de vineri, de 4,4495 – 4,4500 lei/euro.
Ulterior, cotaţiile au fluctuat într-un interval îngust, în cadrul unor tranzacţii cu volume reduse, potrivit dealerilor.
Cel mai redus nivel tranzacţionat în prima oră a şedinţei interbancare de luni a fost de 4,4460 lei/euro, iar maximul de 4,4465 lei/euro.
La scurt timp după ora 10:00, euro a fost cotat la 4,4480 – 4,4515 lei, în imediata apropiere a nivelurilor de la închiderea şedinţei precedente.
După prima oră a şedinţei interbancare de la Bucureşti, zlotul era în scădere cu 0,2% în raport cu euro, în timp ce forintul era în creştere cu 0,2%.
Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a crescut nesemnificativ vineri, la 4,4514 lei/euro, de la 4,4511 lei/euro în ziua precedentă.
Pe de altă parte, leul a continuat să crească în raport cu dolarul american, cursul de referinţă coborând vineri cu 1,48 bani (0,45%), de la 3,2661 lei/dolar la 3,2513 lei/dolar. Un curs de referinţă mai mic a fost publicat pe 7 februarie, când dolarul a fost cotat la 3,2493 lei.
Cursul de referinţă leu/franc elveţian a scăzut foarte uşor, de la 3,6111 lei/franc la 3,6070 lei/franc.
Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României (BNR) în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.
Dobânzile afişate luni dimineaţă de băncile comerciale pentru plasamentele în lei pe termen de o zi au continuat să scadă şi au ajuns la 1,25% – 1,75% pe an, după ce vineri au fost de 1,62% – 2,12% pe an. Dobânzile sunt mult sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 4,25% pe an.