Cursul a fluctuat uşor marţi şi a încheiat şedinţa în imediata apropiere a nivelurilor de luni
La deschiderea şedinţei, euro a fost cotat la 4,4500 – 4,4520 lei, cu 0,2 – 0,3 bani peste nivelurile de luni din jurul orei 16:30, de 4,4470 – 4,4500 lei/euro.
Ulterior, paritatea a fluctuat uşor în jurul nivelului de 4,45 lei/euro, în cadrul unor tranzacţii cu volume reduse. Cel mai ridicat nivel tranzacţionat a fost de 4,4520 lei/euro, iar minimul a fost de 4,4450 lei/euro.
În jurul orei 16:30, pe piaţa interbancară, euro era cotat la 4,4465 – 4,4485 lei, în imediata apropiere a nivelurilor de la închiderea şedinţei de luni.
În acelaşi timp, zlotul era în scădere cu 0,2% în raport cu euro, iar forintul era în stagnare.
Cursul de referinţă anunţat marţi de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut pentru a patra şedinţă consecutiv şi a ajuns la 4,4456 lei/euro, după ce luni a fost la 4,4462 lei/euro. Rata de schimb de marţi este cu 1,63 bani (0,36%) sub ziua de miercuri, când referinţa a urcat la 4,4619 lei/euro şi a atins cel mai ridicat nivel de după 14 octombrie.
Cursul de schimb leu/dolar american a fluctuat nesemnificativ marţi, urcând la 3,2906 lei/dolar, de la 3,2904 lei/dolar în ziua luni.
În raport cu francul elveţian, leul s-a întărit uşor marţi, cursul de referinţă coborând la 3,6045 lei/franc, de la 3,6060 lei/franc în ziua anterioară.
Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.
Dobânzile afişate marţi de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au continuat să scadă şi au ajuns la 0,61% – 1,11% pe an, după ce luni au fost de 0,64% – 1,13% pe an. Dobânzile sunt cu mult sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, aflată la 4% pe an, minim istoric.
În acelaşi timp, dobânzile practicate pentru plasamentele cu scadenţă la o săptămână au stagnat la 0,9% – 1,4% pe an.