Cursul a fluctuat uşor peste 4,44 lei/euro în a doua parte a zilei

Cursul a fluctuat uşor peste 4,44 lei/euro în a doua parte a şedinţei interbancare de marţi, deprecierea leului şi a altor monede fiind determinate de temerile investitorilor în aşteptarea reacţiei Washingtonului şi a statelor aliate la situaţia din Siria.
Economica.net - mar, 27 aug. 2013, 14:01
Cursul a fluctuat uşor peste 4,44 lei/euro în a doua parte a zilei

La deschiderea şedinţei interbancare de marţi, euro a fost cotat la 4,4300 – 4,4320 lei, respectiv cu 0,25 – 0,3 bani peste nivelurile de luni din jurul orei 16:30, de 4,4275 – 4,4290 lei/euro.

Ulterior, leul a continuat să scadă în raport cu euro, în contextul în care temerile investitorilor cu privire la o intervenţie militară în Siria au determinat corecţii şi pe pieţele financiare externe.

Pe piaţa de la Bucureşti, cel mai ridicat nivel tranzacţionat al cursului de schimb leu/euro a fost de 4,4465 unităţi, nivel la care erau cotaţiile şi în jurul orei 16:30. La ora menţionată, euro era cotat la 4,4430 – 4,4465 lei, ceea ce indică o depreciere a leului cu 0,35 – 0,4% în raport cu euro.

Corecţia înregistrată de leu a fost vizibil mai lentă decât cele înregistrate de zlot şi forint, care au coborât cu 0,6% şi, respectiv, cu 1% faţă de euro.

„Cel mai probabil deprecierea leului a fost temperată de unii clienţi corporate care au vândut euro. Volumele de tranzacţionare au fost destul de bune raportat la cele care de obicei se înregistrează în această perioadă”, a afirmat un dealer.

Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a urcat marţi cu 1,14 bani, la 4,4402 lei/euro. În şedinţa precendentă, rata de referinţă a scăzut la 4,4288 lei/euro şi a atins cel mai redus nivel din ultimele aproape două săptămâni.

Leul s-a depreciat marţi mai vizibil în raport cu dolarul american, cursul de referinţă urcând cu 1,76 bani, la 3,3286 lei/dolar, de la nivelul de luni, de 3,3110 lei/dolar. În şedinţa de luni, rata de schimb a fost la minimul ultimelor aproape patru săptămâni.

Totodată, cotaţia leu/franc elveţian a crescut cu 2,48 bani, de la 3,5864 lei/franc la 3,6112 lei/franc.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile afişate marţi de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au scăzut nesemnificativ, la 3,15% – 3,65% pe an, după ce luni au urcat la 3,19% – 3,69% pe an, în prima zi a noii perioade în care băncile trebuie să constituie rezervele minime obligatorii cerute de BNR.

Dobânzile afişate pentru plasamentele cu scadenţă la o săptămână sunt de 3,16% – 3,66% pe an, după ce luni au fost de 3,17% – 3,67% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Nouă ieftinire a carburanților în benzinării, și azi. Cât costă benzina și motorina la 15 aprilie
Nouă ieftinire a carburanților în benzinării, și azi. Cât costă benzina și motorina la 15 aprilie
Prețurile carburanților au scăzut și azi în  benzinăriile din România, Este a șasea ieftinire consecutive și a doua de la o zi la alta....
Discuțiile dintre Ucraina și SUA asupra exploatării resurselor strategice ale Ucrainei se derulează constructiv
Discuțiile dintre Ucraina și SUA asupra exploatării resurselor strategice ale Ucrainei se derulează constructiv
Negocierile dintre Ucraina și Statele Unite privind un acord de exploatare a resurselor minerale strategice ale Ucrainei ...
Tesla nu mai acceptă comenzi în China pentru vehiculele asamblate în SUA
Tesla nu mai acceptă comenzi în China pentru vehiculele asamblate în SUA
Producătorul american de mașini electrice Tesla Inc. nu mai acceptă comenzi în China pentru sedanul Model S și crossover-ul ...
Trump pregătește introducerea de taxe vamale pentru produse farmaceutice și semiconductori
Trump pregătește introducerea de taxe vamale pentru produse farmaceutice și semiconductori
Ministerul american al comerțului a deschis luni o anchetă pentru a determina efectele asupra securității naționale ...