Cursul a încheiat şedinţa în creştere uşoară, aproape de 4,44 lei/euro

Cursul de schimb a încheiat penultima şedinţă interbancară din acest an în creştere uşoară, la 4,4370 - 4,4400 lei/euro, într-o piaţă liniştită şi cu volume foarte reduse de tranzacţionare.
Economica.net - vin, 28 dec. 2012, 15:11
Cursul a încheiat şedinţa în creştere uşoară, aproape de 4,44 lei/euro

La deschidere, euro a fost cotat la 4,4290 – 4,4320 lei, cu 0,45 – 0,5 bani peste cotaţiile de joi din jurul orei 16:30, de 4,4245 – 4,4270 lei/euro.

În prima parte a şedinţei paritatea a fluctuat uşor în jurul nivelului de 4,43 lei/euro, în cadrul unor tranzacţii cu volume foarte reduse. În a doua parte a zilei, cotaţiile au urcat spre nivelul de 4,44 lei/euro, însă volumele de tranzacţionare au rămas foarte reduse.

Cel mai ridicat nivel tranzacţionat a fost de 4,4400 lei/euro.

În jurul orei 16:30, băncile cotau euro la 4,4370 – 4,4400 lei, respectiv cu 1,25 – 1,3 bani peste nivelurile de joi.

Cursul de referinţă anunţat vineri de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut foarte uşor, cu 0,05 bani, la 4,4291 lei/euro şi a rămas aproape de nivelul minim al ultimelor şapte luni atins luni, de 4,4231 lei/euro.

Rata de referinţă pentru francul elveţian a scăzut de la 3,6655 lei/franc la 3,6651 lei/franc.

Pe de altă parte, leul s-a depreciat vineri în raport cu dolarul american, rata de referinţă avansând cu 2,35 bani, de la 3,3384 lei/dolar la 3,3619 lei/dolar. O paritate mai mică decât cea de joi a fost publicată pe 30 aprilie, când dolarul a fost la 3,3240 lei.

Cursurile de referinţă leu/dolar şi leu/franc sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc.

Dobânzile afişate de băncile comerciale pentru sumele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) pe termen de o zi au scăzut uşor spre rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 5,25% pe an. Astfel, dobânzile de vineri sunt de 5,86% – 6,38% pe an, după ce joi au fost la 6,95% – 7,45% pe an.

În acelaşi timp, dobânzile pentru plasamentele cu scadenţă la o săptămână au scăzut la 5,84% – 6,34% pe an, după ce joi au fost la 6,03% – 6,53% pe an.

Ştefan Musgociu, stefan.musgociu@mediafax.ro

Te-ar mai putea interesa și
Unilever va garanta cel puțin trei ani condițiile de angajare ale personalului său de la divizia de înghețată din Europa
Unilever va garanta cel puțin trei ani condițiile de angajare ale personalului său de la divizia de înghețată din Europa
Producătorul de bunuri de larg consum Unilever a fost de acord să garanteze cel puţin trei ani condiţiile de angajare ale personalului de la divizia sa de îngheţată, în Europa Continentală......
FMI: Tensiunile comerciale generate de SUA vor afecta anul viitor ritmul de creștere al economiei britanice
FMI: Tensiunile comerciale generate de SUA vor afecta anul viitor ritmul de creștere al economiei britanice
Tensiunile comerciale provocate de planurile SUA privind taxele vamale vor afecta anul viitor ritmul de creştere al economiei ...
Anunț de ultimă oră! Deficitul e aproape de 3%. Ținta stabilită cu CE a devenit imposibil de atins, dar e mai bine decât anul trecut
Anunț de ultimă oră! Deficitul e aproape de 3%. Ținta stabilită cu CE a devenit imposibil de atins, dar e mai bine decât ...
Deficitul bugetar a atins aproape 3% în primele 4 luni ale acestui an, iar țina asumată în fața CE, de 7% pe tot anul, ...
Bruxelles-ul lovește și mai tare producătorii de petrol și gaze din România, de la care așteaptă să elibereze continentul de gazul rusesc. A crescut cota obligatorie de stocare a CO2, costurile sunt de miliarde de euro
Bruxelles-ul lovește și mai tare producătorii de petrol și gaze din România, de la care așteaptă să elibereze continentul ...
Petrom și Romgaz, cei doi producători de petrol și gaze ai României, vor fi obligați ca, la nivelul anului 2030, să ...