Cursul a încheiat şedinţa interbancară în creştere uşoară, la 4,45 lei/euro

Economica.net
27 06. 2013
leu_curs_de_schimb_75285500_13756600_11030100

Piaţa a fost liniştită joi şi volumele de tranzacţionare reduse după ce în precedentele două şedinţe cursul a scăzut cu aproape 3%, până aproape de 4,4 lei/euro, iar rulajele au crescut considerabil.

Dealerii spun că piaţa a fost animată în precedentele zile de ordinele plasate pentru vânzare de euro şi cumpărare de lei înainte de plata unor licenţe telecom.

Cosmote, Orange, RCS&RDS, Vodafone şi 2K Telecom trebuie să plătească până la 30 iunie o parte din suma de 682 milioane euro datorată pentru licenţele telecom acordate în toamna anului trecut.

Analiştii ING Bank au afirmat încă de marţi că leul s-ar putea aprecia dincolo de 4,5 lei/euro, având în vedere că suma care trebuie achitată pentru licenţe în această lună este de aproximativ 500 milioane euro.

La deschiderea şedinţei de joi euro a fost cotat la 4,4430 lei, paritatea fiind în imediata apropiere a nivelului din jurul orei 16:30, de 4,4395 – 4,4450 lei/euro. Cursul a coborât pentru scurt timp la 4,4280 lei/euro, însă apoi cotaţiile au început să urce spre 4,46 lei/euro. Nivelul de 4,46 lei/euro a fost atins în a doua pare a zilei, însă pentru scurt timp.

De la acest moment, cursul s-a întors în jurul nivelului de 4,45 lei/euro, astfel că la ora 16:30, euro era tranzacţionat la 4,45 lei, cu 0,5 – 1,05 bani peste închiderea de miercuri.

Cursul de referinţă afişat, joi, de Banca Naţională a României (BNR) a crescut cu 3,02 bani, la 4,4463 lei/euro, după ce miercuri a atins la cel mai redus nivel din ultimele trei săptămâni.

După ce joi cursul a urcat peste 4,53 lei/euro şi s-a apropiat de maximul anului, cotaţiile au început să scadă, cu un ritm mai alert în şedinţele de marţi şi miercuri, când leul s-a întărit cumulat cu peste 2,3%, iar volumele de tranzacţionare au crescut semnificativ.

Pentru dolarul american, BNR a publicat joi un curs de 3,4151 lei/dolar, cu 2,7 bani sub nivelul de miercuri, de 3,3881 lei/dolar.

În acelaşi timp, rata de schimb pentru francul elveţian a scăzut cu 1,11 bani, la 3,6124 lei/franc. În şedinţa precedentă, francul a fost cotat la 3,6013 lei, atingând cel mai redus nivel din 5 iunie, dată la care francul a fost la 3,5737 lei.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile practicate joi de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au crescut uşor, la 4,34% – 4,84% pe an, după ce miercuri au scăzut la 4,16% – 4,66% pe an. În continuare, randamentele sunt în continuare sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 5,25% pe an.

Totodată, dobânzile pentru plasamentele pe termen de o săptămână au avansat de la 4,2% – 4,7% pe an la 4,29% – 4,79% pe an.