Cursul a încheiat şedinţa la 4,3755 – 4,3765 lei/euro

Cursul de schimb a încheiat şedinţa interbancară de marţi la 4,3755 - 4,3765 lei/euro, cotaţii în creştere nesemnificativă faţă de finalul sesiunii precedente, într-o piaţă liniştită şi cu volume reduse de tranzacţionare.
Economica.net - mar, 17 apr. 2012, 13:57
Cursul a încheiat şedinţa la 4,3755 - 4,3765 lei/euro

Primele operaţiuni de marţi au fost realizate la 4,3730 – 4,3750 lei/euro, cu 0,1 – 0,2 bani sub ultimele cotaţii de vineri, de 4,3750 – 4,3760 lei/euro. Piaţa locală a fost închisă luni, cu prilejul Sărbătorilor Pascale pe rit ortodox.

După prima oră, cursul a început să revină spre nivelul de la închiderea şedinţei precedente.

Pe durata şedinţei, jucătorii au plasat ordine de tranzacţionare pentru volume reduse, la cotaţii cuprinse între 4,3730 lei/euro şi 4,3760 lei/euro.

Ultimele operaţiuni au fost realizate la 4,3755 – 4,3765 lei/euro, foarte aproape de ultimele cotaţii de vineri.

Banca Naţională a României (BNR) a afişat un curs de referinţă în creştere foarte uşoară, cu 0,13 bani, de la 4,3733 lei/euro la 4,3746 lei/euro.

Leul s-a depreciat şi în raport cu dolarul american, iar cursul a avansat cu 0,38 bani, de la 3,3249 lei/dolar la 3,3287 lei/dolar.

Referinţa pentru francul elveţian a crescut nesemnificativ, cu 0,09 bani, de la 3,6394 lei/franc la 3,6403 lei/franc.

Băncile comerciale au afişat luni dobânzi de 2,49% – 2,99% pe an pentru pentru sumele pe care le plasează între ele pe termen de o zi, în creştere faţă de randamentele de vineri, de 2,12% – 2,62% pe an.

Totodată, au avansat şi dobânzile pentru plasamentele cu scadenţă la o săptămână, la 2,73% – 3,23%, după ce vineri acestea au fost de 2,39% – 2,89%.

Te-ar mai putea interesa și
CONAF critică eliminarea cotei de gen în conducerea companiilor românești de stat
CONAF critică eliminarea cotei de gen în conducerea companiilor românești de stat
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) îşi exprimă profunda îngrijorare şi dezacordul faţă de modificarea recentă a prevederilor art. 5 alin. (5) din OUG privind......
Remus Vulpescu devine, de la 1 iulie, noul președinte al Bursei de Valori București
Remus Vulpescu devine, de la 1 iulie, noul președinte al Bursei de Valori București
Consiliul de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti l-a numit, vineri, pe Dumitru-Remus Vulpescu în funcţia de director ...
Grupul PartnerVet își extinde oerațiunile din Cluj-Napoca, prin preluarea clinicii veterinare Trivet
Grupul PartnerVet își extinde oerațiunile din Cluj-Napoca, prin preluarea clinicii veterinare Trivet
PartnerVet anunță integrarea clinicii veterinare Trivet din Cluj-Napoca în portofoliul său de clinici partenere. Această ...
ANPC a intrat peste comercianții de preparate și conserve din pește. A plouat cu amenzi
ANPC a intrat peste comercianții de preparate și conserve din pește. A plouat cu amenzi
Inspectorii pentru protecţia consumatorilor au continuat vineri controalele la operatorii economici care comercializează ...