Cursul a închis uşor peste 4,4650 lei/euro, după o sesiune liniştită
În jurul orei 16:30, schimburile se perfectau la 4,4650 – 4,4659 lei/euro, în scădere faţă de nivelul de vineri seară, când operaţiunile se realizau la 4,4660 – 4,4710 lei/euro.
La deschidere, băncile cotau euro la 4,4660 – 4,4680 lei, iar spre jumătatea sesiunii cursul a coborât spre 4,4650 lei/euro, unii dealeri suspectând că evoluţia a fost sprijinită de intervenţiile indirecte ale băncii centrale.
În a doua parte a zilei, cotaţiile au fost stabile, oscilând uşor peste 4,4650 lei/euro.
Potrivit unor traderi şi analişti citaţi de Financial Times, băncile centrale ale economiilor emergente au vândut în ultima perioadă euro pentru a-şi sprijini propriile monede, contribuind astfel la declinul puternic al monedei unice în raport cu dolarul.
Banca Naţională a României (BNR) a publicat marţi pentru euro un curs de 4,4646 unităţi, în uşoară scădere, iar referinţa pentru dolar a coborât la 3,5918 lei/dolar, după ce la finalul săptămânii trecute moneda americană s-a plasat la un nivel record faţă de leu.
În şedinţa de vineri, BNR a anunţat un curs de 4,4648 lei pentru un euro, iar pentru dolar de 3,6231 unităţi, reprezentând recordul istoric. Luni a fost zi nebancară pe piaţa locală.
Pentru francul elveţian rata de schimb a stagnat marţi la 3,7179 lei/franc.
Cursurile de referinţă leu/dolar şi leu/franc sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc.
Băncile comerciale au practicat marţi dobânzi de 4,91 – 5,39% pe an pentru plasamentele cu scadenţă la o zi, peste nivelul de vineri de 4,83 – 5,32%. Randamentele pentru plasamentele la o săptămână au urcat de la 4,86 – 5,34% la 4,94 – 5,41% pe an.