Cursul a oscilat în jurul nivelului de 4,3950 lei/euro în prima oră de tranzacţionare

Cotaţiile monedei naţionale au oscilat în jurul nivelului de 4,3950 lei/euro la începutul sesiunii interbancare de vineri, într-o piaţă în care jucătorii au transferat volume de valută reduse, potrivit dealerilor.
Economica.net - vin, 12 apr. 2013, 07:22
Cursul a oscilat în jurul nivelului de 4,3950 lei/euro în prima oră de tranzacţionare

În debut, euro era cotat la 4,3940 – 4,3970 lei, uşor mai sus faţă de nivelul de la finalul sesiunii trecute, când schimburile se perfectau la 4,3930 – 4,3940 lei/euro.

Cotaţiile au coborât pentru scurt timp la 4,3930 lei/euro, după care rata de schimb a revenit aproape de nivelul de la deschidere.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,3924 lei/euro, cu 0,37 bani mai mare faţă de nivelul anterior. În sesiunea de miercuri, rata de referinţă a fost de 4,3887 lei/euro, reprezentând cel mai redus nivel din ultima lună.

Totodată, paritatea pentru dolarul american a urcat cu 0,46 bani, la 3,3554 lei/dolar. Cursul pentru francul elveţian a crescut de la 3,5988 lei/franc la 3,6031 lei/franc.

Cotaţiile leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile practicate vineri de băncile comerciale pentru depozitele în lei atrase pe termen de o zi au rămas în intervalul 1-1,5% pe an.

Potrivit dealerilor, surplusul de lichiditate este legat de nepotrivirea dintre maturităţile titlurilor de stat care vor fi emise şi cea a titlurilor care ajung la scadenţă în această lună. Astfel, o mare parte a sumelor scadente în aprilie este posibil să rămână în piaţă şi să nu fie reinvestită în titluri de stat.

Te-ar mai putea interesa și
Gazprom a anunțat: Va opri livrările de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, dimineață
Gazprom a anunțat: Va opri livrările de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, dimineață
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile......
Prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Vladimir Putin a recunoscut că apărarea antiaeriană rusă era în acțiune miercuri când aeronava a încercat să aterizeze la Groznîi
Prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Vladimir Putin a recunoscut că apărarea antiaeriană rusă era în acțiune ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în ...
Moscova a extins substanțial lista cu oficiali din UE cărora le interzice intrarea în Rusia, ca răspuns la ultimele sancțiuni europene
Moscova a extins substanțial lista cu oficiali din UE cărora le interzice intrarea în Rusia, ca răspuns la ultimele sancțiuni ...
Ministerul rus de Externe a anunţat sâmbătă că a răspuns noului pachet de sancţiuni ale Uniunii Europene extinzând ...
Ministerul Dezvoltării a alocat 50 de milioane de lei pentru finalizarea construirii a 22 de creșe
Ministerul Dezvoltării a alocat 50 de milioane de lei pentru finalizarea construirii a 22 de creșe
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat documentele de finanţare pentru ...