Cursul a rămas aproape de 4,33 lei/euro. Dealerii: Aprecierea leului este temperată de BNR
În jurul orei 16:30, schimburile se perfectau la 4,3270 – 4,3300 lei/euro, uşor mai jos faţă de nivelul de la aceeaşi oră de miercuri, când băncile cotau euro la 4,3300 – 4,3310 lei.
Cursul a deschis la 4,3270 lei/euro, iar în prima parte a zilei volatilitatea a fost redusă, având în vedere că vânzările de euro ale străinilor şi-au găsit uşor contraparte, atât prin cerere comercială, cât şi din partea BNR, prin ordine indirecte.
„Cotaţiile s-au mişcat uşor mai accentuat în a doua parte a zilei, când băncile au licitat la emisiunea de obligaţiuni. Cursul a coborât de cateva ori spre 4,3230 lei/euro, însă BNR a cumpărat indirect euro, urcând cotaţiile aproape de 4,33 lei/euro”, a spus dealerul unei bănci.
Finanţele au atras joi 3,1 miliarde lei prin emisiunea de obligaţiuni cu scadenţa la cinci ani, de şase ori mai mult decât şi-au propus, iar randamentul a coborât cu 1,17 puncte procentuale faţă de luna decembrie, la 5,4%, cel mai redus nivel înregistrat vreodată pentru această maturitate.
Valoarea indicativă a operaţiunii a fost de 500 milioane lei, iar subscrierile băncilor au însumat 3,9 miliarde lei.
Cererea pentru obligaţiunile în lei vândute de Finanţe a urcat semnificativ începând cu jumătatea lunii decembrie, investitorii fiind atraşi de randamentele peste ţările din regiune. Apetitul jucătorilor străini s-a accentuat după anunţul JP Morgan de marţi seară privind includerea obligaţiunilor României într-un indice al băncii.
Potrivit analiştilor ING Bank, dispoziţia recentă a băncii centrale este de a preveni o eventuală apreciere semnificativă a leului, iar cererea naturală de valută a fost de asemenea impulsionată de avansul recent al leului.
„În acest context, aprecierea leului pare limitată, posibil până la 4,31 lei/euro astăzi (joi, n.r)”, se arată într-un raport al ING Bank.
Unii dealeri se aşteaptă ca leul să continue să se aprecieze după închiderea pieţei locale, având în vedere că şi în sesiunile precedente au fost înregistrate volume semnificative de tranzacţionare pe perechea leu/euro după ora 17:00.
Referinţa publicată de joi de BNR a coborât cu 0,13 bani, la 4,3351 lei/euro, un nou minim al ultimelor 12 luni. Un curs inferior, de 4,3340 lei/euro, a fost publicat de banca centrală la 30 ianuarie 2012.
Referinţa publicată pentru moneda americană a continuat de asemenea să scadă, la 3,2431 lei/dolar, reprezentând un nou minim din 29 februarie, când dolarul a fost cotat la 3,2357 lei.
În acelaşi timp, referinţa pentru francul elveţian a coborât sub pragul de 3,5 lei/franc, respectiv la 3,4827 lei/franc, ajungând astfel la cel mai redus nivel din octombrie 2011. O rată de schimb inferioară celei de joi a fost publicată la 10 octombrie 2011, când francul a fost cotat la 3,4771 unităţi.
Cursurile de referinţă leu/dolar şi leu/franc sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc.
Dobânzile practicate de bănci pentru sumele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) pe termen de o zi au coborât la 5,26 – 5,76%, de la 5,52 – 6,02%. Randamentele la o săptămână se situau în intervalul 5,43 – 5,93, de la 5,51 – 6,01% miercuri.