Cursul a rămas aproape de 4,4 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare
La deschiderea şedinţei, euro a fost tranzacţionat la 4,3990 lei/euro, cursul fiind în imediata apropiere a nivelurilor de marţi din jurul orei 16:30, de 4,3980 – 4,40 lei/euro.
Cel mai ridicat nivel tranzacţionat în prima oră a fost de 4,4015 lei/euro.
În jurul orei 10:20, băncile cotau euro la 4,4010 – 4,4020 lei, respectiv cu 0,2 – 0,3 bani peste închiderea de marţi.
„Volumele de tranzacţionare sunt reduse, ceea ce arată că nu este interes pe piaţă. Din câte se pare deprecierea leului începută săptămâna trecută s-a oprit. Pe piaţa obligaţiunilor au apărut unele ordine de cumpărare, cel mai probabil plasate tot de jucătorii străini, care în şedinţele trecute au vândut la preţuri mai mici. Probabil ordinele de cumpărare sunt pentru a susţine preţurile obligaţiunilor”, a afirmat un dealer.
După prima oră a şedinţei de la Bucureşti, zlotul şi forintul erau în stagnare în raport cu euro.
Cursul de referinţă anunţat marţi de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut cu 0,82 bani, la 4,4008 lei/euro, după ce luni a atins cel mai ridicat nivel din ultimele aproape două luni. Rata de referinţă afişată luni a fost de 4,4090 lei/euro.
Leul s-a apreciat marţi şi în raport cu dolarul american, rata de referinţă coborând cu 1,97 bani, la 3,3649 lei/dolar. Luni, referinţa pentru dolar a fost de 3,3846 unităţi, reprezentând cel mai înalt nivel din 8 aprilie şi până în prezent.
Pe de altă parte, cursul de referinţă pentru francul elveţian a continuat să crească şi a ajuns la 3,5465 lei/franc, atingând un nou maxim din 2 mai.
Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.
Dobânzile afişate miercuri dimineaţă de băncile comerciale pentru plasamentele pe termen de o zi sunt de 3% – 4% pe an, după ce marţi au fost la 3,53% – 4,03% pe an.