Cursul a rămas aproape de 4,50 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare

Economica.net
21 08. 2012
leu_curs_de_schimb_75285500_04370100

La deschidere euro a fost cotat la 4,4960 lei, aproape de cotaţiile de luni din jurul orei 16:30, de 4,4950 – 4,4990 lei/euro.

Ulterior, cursul a început să avanseze uşor spre 4,5 lei/euro, iar cel mai ridicat nivel tranzacţionat a fost de 4,4985 lei/euro.

La scurt timp după ora 10:00 băncile cotau euro la 4,4955 – 4,4975 lei.

După prima oră a şedinţei de la Bucureşti, zlotul şi forintul erau în stagnare în raport cu euro.

Dealerii cred că leul s-ar putea aprecia uşor pe termen scurt dacă Curtea Constituţională va anunţa marţi o decizie privind validarea sau invalidarea referendumului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, deoarece se vor elimina incertitudinile.

„Orice decizie s-ar lua va fi bine, pentru că deja este penibil ce s-a tot întâmplat, cu cereri de liste, cu erate şi altele. Pe de altă parte, nu prea mai sunt jucători străini care să aibă poziţii pe leu, pentru că s-au cam plictisit. Este ca în povestea cu lupul, dacă strigi că vine lupul de prea multe ori, când chiar se întâmplă nu mai vine nimeni”, a afirmat un dealer.

Vlad Muscalu, senior economist la ING Bank, spune într-un raport emis luni că decizia Curţii Constituţionale privind referendumul nu va avea efecte pozitive indiferent de rezultat, o eventuală invalidare a scrutinului urmând să intensifice tensiunile politice, în timp ce validarea votului popular ar duce la alegeri prezidenţiale, însoţite de posibile derapaje fiscale.

În plus, în eventualitatea în care Curtea Constituţională nu va anunţa marţi o decizie privind validitatea referendumului, atmosfera de incertitudine se va prelungi, cu efecte negative asupra pieţei.

Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României a urcat luni cu 0,87 bani, la 4,4939 lei/euro, după patru şedinţe consecutive de scădere. În sesiunea de vineri, cursul s-a plasat la 4,4852 lei/euro, reprezentând minimul ultimelor şase săptămâni.

După declanşarea procedurii de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, la începutul lunii iulie, leul a pierdut puternic în raport cu euro, iar deprecierea maximă faţă de finele lunii iunie a fost de 4,4%, în urmă cu două săptămâni. Raportat la nivelul de vineri, leul a recuperat 3,5% faţă de nivelul maxim istoric, de 4,6481 lei/euro.

Pentru dolar, BNR a anunţat un curs de 3,6404 lei/dolar, cu 1,54 bani mai mare, de la 3,6250 lei/dolar vineri. Totodată, referinţa pentru franc a crescut cu 0,69 bani, de la 3,7344 lei/franc la 3,7413 lei/franc.

Dobânzile afişate marţi dimineaţă de băncile comerciale pentru plasamentele cu scadenţa la o zi au scăzut la 4% – 5% la pe an, după ce luni au avansat la 4,85% – 5,35% pe an încă dinainte ca BNR să anunţe o nouă plafonare a sumei cu care împrumută băncile prin operaţiuni repo. Banca centrală a împrumutat 13 bănci cu 4 miliarde lei (aproximativ 890 milioane de euro), după ce în ultimele două săptămâni a introdus praguri de 6 şi, respectiv, 5 miliarde lei la licitaţiile repo.

„Cel mai probabil scăderea dobânzilor este determinată pe de o parte de faptul că suntem la finalul perioadei actuale de constituire a rezervelor minime obligatorii cerute de BNR şi băncile şi-au cam realizat aceste rezerve. Pe de altă parte s-ar părea că banca centrală introduce lichiditate în piaţă prin relaţii bilaterale cu unele bănci comerciale. Pe de o parte reduce sumele pe care le împrumută prin repo, iar pe de alta dă împrumuturi prin bilaterale”, a afirmat un dealer.