Cursul a rămas uşor sub 4,36 lei/euro la deschiderea sesiunii

Economica.net
07 03. 2013
_dsc0616_31034900

În debut, euro a fost cotat la 4,3550 – 4,3580 lei, aproape de nivelul de la finalul sesiunii precedente, când schimburile se perfectau la 4,3560 – 4,3580 lei/euro.

În prima oră de tranzacţionare, cotaţiile au rămas în jurul intervalului de la deschidere.

Potrivit analiştilor ING Bank, cursul ar putea să coboare spre 4,35 lei/euro în a doua parte a zilei, susţinut de potenţiale investiţii străine în obligaţiunile pe trei ani pe care Ministerul Finanţelor le licitează joi.

„Ne aşteptăm la o cerere ridicată la licitaţia de obligaţiuni pe trei ani a MF de astăzi, întrucât acestea sunt unul dintre cele trei instrumente locale incluse în indicele datoriilor emergente al JP Morgan”, se arată într-un raport al băncii transmis joi dimineaţă.

Valutele din regiune afişau aprecieri uşoare faţă de moneda europeană.

Cursul de referinţă anunţat miercuri de Banca Naţională a României (BNR) a crescut nesemnificativ, la 4,3615 lei/euro, de la nivelul de marţi, de 4,3612 lei/euro.

Rata oficială pentru dolarul american a scăzut uşor, de la 3,3478 lei/dolar la 3,3474 lei/dolar. În acelaşi timp, paritatea leu/franc elveţian a scăzut de la 3,5538 lei/franc la 3,5435 lei/franc.

Cursurile leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile afişate joi de bănci pentru plasamentele cu scadenţă la o zi se plasau la 4,72 – 5,22%.