Cursul a revenit peste 4,48 lei/euro spre finalul sesiunii interbancare locale

Cotaţiile monedei naţionale au revenit peste 4,48 lei/euro spre finalul sesiunii interbancare, deşi la jumătatea zilei rata de schimb a coborât sub 4,4750 lei/euro, într-o piaţă cu lichiditate redusă, spun dealerii.
Economica.net - vin, 20 dec. 2013, 14:47
Cursul a revenit peste 4,48 lei/euro spre finalul sesiunii interbancare locale

În jurul orei 16:30, băncile cotau euro la 4,4810 – 4,4830 lei, uşor mai jos faţă de nivelul de joi seară, când operaţiunile s-au realizat la 4,4825 – 4,4850.

La deschiderea şedinţei interbancare, euro a fost cotat la 4,4845 – 4,4875 lei, iar în prima parte a zilei rata de schimb a coborât uşor sub 4,4750 lei/euro.

În a doua parte a zilie, cursul a revenit peste 4,48 lei/euro, într-o piaţă liniştită şi cu volume de transfer reduse, spun dealeriii.

Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă în scădere cu 0,52 bani, la 4,4754 lei/euro. În sesiunea precedentă, cursul s-a plasat la 4,4806 lei/euro, nivelul maxim începând din 12 septembrie.

Rata de referinţă leu/dolar a continuat să urce uşor, de la 3,2755 unităţi la 3,2771 unităţi, reprezentând cel mai ridicat curs începând cu 5 decembrie.

În acelaşi timp, cursul leu/franc elveţian a coborât de la 3,6591 lei/franc la 3,6498 lei/franc.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile afişate vineri dimineaţă de băncile comerciale pentru plasamentele în lei pe termen de o zi au rămas reduse, de 0,78 – 1,28% pe an. Randamentele la o săptămână se încadrează între 1,29 şi 1,79% pe an.

Dobânzile sunt în continuare mult sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, aflată la 4% pe an, minim istoric. Totodată, dobânzile practicate de băncile comerciale sunt foarte aproape de dobânda la facilitatea de depozit practicată de BNR, de 1% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
China – Exporturile către SUA au consemnat cel mai sever declin din ultimii 5 ani, în mai
China – Exporturile către SUA au consemnat cel mai sever declin din ultimii 5 ani, în mai
Exporturile Chinei au crescut luna trecută mai puţin decât se estima, în condiţiile în care cel mai sever declin al livrărilor către Statele Unite din ultimii cinci ani a contracarat cererea......
Creştere de 12% a numărului de firme radiate, în primele 4 luni din 2025. Care au fost domeniile cele mai afectate – date ONRC
Creştere de 12% a numărului de firme radiate, în primele 4 luni din 2025. Care au fost domeniile cele mai afectate – ...
Un număr de 28.866 firme au fost radiate la nivel naţional, în primele patru luni din 2025, cu 11,52% mai puţine comparativ ...
1.980 de lei pentru tinerii de cel puțin 16 ani, bani gratis de la stat. Ce trebuie să faci
1.980 de lei pentru tinerii de cel puțin 16 ani, bani gratis de la stat. Ce trebuie să faci
ANOFM amintește tuturor absolvenților instituțiilor de învățământ să se înregistreze în termen de 60 de zile de ...
Parcurile fotovoltaice se tot înmulțesc în România, dar producția de energie solară este tot mai des limitată voit, din cauza prețurilor negative
Parcurile fotovoltaice se tot înmulțesc în România, dar producția de energie solară este tot mai des limitată voit, ...
Puterea instalată a parcurilor fotovoltaice continuă să crească în România, noi proiecte sunt în construcție, dar ...