Cursul a scăzut spre 4,41 lei/euro în a doua parte a şedinţei interbancare
La deschiderea şedinţei, euro a fost cotat la 4,4165 lei, uşor sub nivelurile de luni din jurul orei 16:30, de 4,4185 – 4,4190 lei/euro.
În prima parte a şedinţei, cursul a fluctuat uşor, în cadrul unor tranzacţii cu volume foarte reduse, iar cel mai jos nivel tranzacţionat a fost de 4,4165 lei/euro, în timp ce maximul s-a plasat la 4,4235 lei/euro.
Cotaţiile s-au întors sub 4,42 lei/euro în a doua parte a zilei, pe fondul plasării unor ordine de vânzare de euro de către unii jucători străini, care au ridicat uşor volumele de tranzacţionare peste rulajele din şedinţele precedente.
„Atât pe piaţa locală, cât şi pe cele din regiune, volumele au fost peste cele din şedinţele precedente. Pe piaţa noastră, pare să fi fost un flow comercial”, a afirmat un dealer.
În jurul orei 16:30, euro era cotat pe piaţa interbancară la 4,4140 – 4,4150 lei, respectiv cu 0,4 – 0,45 sub bani nivelurile de la finalul şedinţei precedente.
Astfel, leul este în creştere cu 0,1% în raport cu euro.
În acelaşi timp, zlotul şi forintul erau în scădere cu 0,2% şi, respectiv, cu 0,5% faţă de euro.
Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a coborât uşor şi marţi, pentru a patra şedinţă consecutiv, şi a ajuns la 4,4209 lei/euro. Rata este cu 0,26 bani sub cea de luni, de 4,4235 lei/euro. În ultimele patru şedinţe, cursul de referinţă a coborât cu 2,32 bani, respectiv cu aproape 0,6%, de la 4,4467 lei/euro.
Totodată, marţi, cursul de referinţă pentru francul elveţian a scăzut de la 3,5774 lei/franc la 3,5726 lei/franc. Aceasta este a patra şedinţă consecutivă în care paritatea leu/franc elveţian scade uşor. În ultimele patru şedinţe, cursul a coborât cu 3,1 bani, de la 3,6036 lei/franc. Leul s-a întărit în această perioadă cu aproape 0,9% în raport cu francul elveţian.
Pe de altă parte, leul s-a depreciat marţi în raport cu dolarul, rata de schimb urcând cu 0,29 bani, de la 3,3542 lei/dolar la 3,3571 lei/dolar.
Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.
Dobânzile afişate marţi de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au coborât uşor, de la 4,78% – 5,28% pe an, la 2,96% – 3,46% pe an, marţi fiind ultima zi a actualei perioade în care băncile trebuie să constituie rezervele minime obligatorii stabilite de BNR. Dobânzile sunt, astfel, semnificativ sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 5% pe an.
Totodată, dobânzile pentru plasamentele la o săptămână au scăzut uşor, de la 4,65% – 5,15% pe an, la 4,33% – 4,83% pe an.