Cursul a scăzut spre 4,42 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare

Cursul de schimb a scăzut spre 4,42 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare de luni, într-o piaţă liniştită şi cu volume foarte reduse de tranzacţionare, potrivit dealerilor.
Economica.net - lun, 12 aug. 2013, 07:24
Cursul a scăzut spre 4,42 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare

La deschidere, euro a fost tranzacţionat la 4,4240 lei, respectiv cu 0,9 bani – 1 ban sub nivelurile de vineri din jurul orei 16:30, de 4,4330 – 4,4340 lei/euro.

Cotaţiile au coborât în prima oră până la 4,4210 lei/euro, în cadrul unor tranzacţii cu volume foarte reduse, potrivit dealerilor.

La scurt timp după ora 10:00, băncile cotau euro la 4,4235 lei, respectiv cu 0,95 – 1,05 bani sub închiderea de vineri.

Astfel, leul este în creştere cu 0,2% în raport cu euro, în timp ce zlotul şi forintul sunt în stagnare.

Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut vineri cu 0,26 bani, la 4,4373 lei/euro, după ce joi, a urcat la 4,4399 lei/euro şi a atins cel mai ridicat nivel din ultimele trei săptămâni.

În şedinţele de miercuri şi joi cursul a urcat treptat până la 4,46 lei/euro, deprecierea leului fiind determinată, cel mai probabil, de înrăutăţirea sentimentului din pieţele globale, pe fondul aşteptărilor tot mai numeroase că Fed va reduce stimulul monetar mai devreme decât se estima anterior, dar şi de o declaraţie a guvernatorului BNR Mugur Isărescu privind dispobilitatea băncii centrale de a continua relaxarea monetară.

Spre finalul şedinţei de joi cotaţiile au revenit aproape de 4,44 lei/euro.

În raport cu dolarul american, leul a continuat să se aprecieze vineri, cursul de referinţă coborând cu 0,97 bani, de la 3,3254 lei/dolar la 3,3157 lei/dolar.

Leul s-a întărit şi în raport cu francul elveţian, iar rata de schimb a scăzut la 3,6033 lei/franc, de la 3,6107 lei/franc joi. Cotaţia anunţată joi a fost cel mai ridicat nivel din ultimele cinci săptămâni.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile afişate luni dimineaţă de băncile comerciale pentru plasamentele în lei pe termen de o zi au constinuat să scadă, pe fondul surplusului de lichiditate, şi au ajuns la 1,5% – 2,5% pe an, după ce vineri au fost la 1,7% – 2,2% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
UNPR cere Guvernului, alături de patronatele din turism, să păstreze voucherele de vacanță
UNPR cere Guvernului, alături de patronatele din turism, să păstreze voucherele de vacanță
Uniunea Naţională a Patronatului Român (UNPR) susţine demersul patronatelor din turism solicitând să nu se elimine voucherele de vacanţă, deoarece ar avea consecinţe catastrofale pentru......
Dezastru pe piața auto europeană, producătorii și componentiștii închid o multitudine de fabrici
Dezastru pe piața auto europeană, producătorii și componentiștii închid o multitudine de fabrici
Companiile de automobile prezente pe piața auto din Europa au anunțat închideri de fabrici și disponibilizări mari în ...
“Patriotismul economic”, noul concept al Guvernului Ciolacu. Ce înseamnă și ce ar urma să se întâmple
“Patriotismul economic”, noul concept al Guvernului Ciolacu. Ce înseamnă și ce ar urma să se întâmple
Programul de  guvernare al noului Exevutiv Ciolacu, publicat și în Monitorul Oficial, are și o prevedere despre care ...
Vreme de stat în casă de Crăciun în București. Va ploua însemnat cantitativ în următoarele două zile
Vreme de stat în casă de Crăciun în București. Va ploua însemnat cantitativ în următoarele două zile
Vremea va fi închisă şi va ploua însemnat cantitativ în Bucureşti, în următoarele două zile, iar vântul va avea ...