La deschiderea şedinţei, euro a fost cotat la 4,4250 – 4,4270 lei, cu 0,3 – 0,4 bani sub nivelurile de vineri din jurul orei 16:30, de 4,4280 – 4,4310 lei/euro.
În prima oră cotaţiile au fluctuat foarte uşor, în cadrul unor transferuri cu volume reduse. Cel mai redus nivel tranzacţionat a fost de 4,4270 lei/euro, iar maximul de 4,4325 lei/euro.
La scurt timp după ora 10:00, pe piaţa interbancară euro era cotat la 4,4300 – 4,4325 lei, cu 0,15 – 0,2 bani peste închiderea de vineri.
După prima oră a şedinţei de la Bucureşti, zlotul şi forintul erau în scădere cu câte 0,2% în raport cu euro.
„Leul este momentan apreciat cu circa 0,5% faţă de nivelurile de la mijlocul lunii septembrie, din urma şedinţei de politică monetară din SUA, în vreme ce monedele CE3 (zlotul, forintul şi coroana cehă – n.r.) sunt în mare măsură neschimbate. Această evoluţie uşor mai bună a leului comparativ cu regiunea, care s-a realizat pe volume relativ reduse, sugerează că potenţialul pentru avansuri este relativ limitat, date fiind şi condiţiile mai puţin favorabile din pieţele internaţionale”, afirmă analiştii INB Bank, într-o notă transmisă luni dimineaţă.
Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut vineri pentru a patra zi consecutiv şi a ajuns la 4,4306 lei/euro, atingând astfel cel mai redus nivel din ultima lună. O paritate mai mică decât cea de vineri a fost afiaştă de BNR în data de 2 septembrie, când euro a fost la 4,4221 lei.
Rata de schimb publicată vineri este cu aproape un ban sub paritatea de joi, de 4,4403 lei/euro.
Leul s-a apreciat şi în raport cu dolarul american, cursul de referinţă coborând cu 0,64 bani, de la 3,2624 lei/dolar la 3,2560 lei/dolar. Astfel, rata de schimb a atins cel mai redus nivel din 13 februarie, dată când dolarul a fost cotat la 3,2542 lei.
Cursul de referinţă leu/franc elveţian a coborât de asemenea, la 3,6142 lei/franc, de la 3,6199 lei/franc în ziua precedentă. O paritate mai mică decât cea de vineri a fost publcată de banca centrală pe 19 septembrie. Atunci, cursul de referinţă a fost de 3,6091 lei/franc.
Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.
Dobânzile practicate luni dimineaţă de băncile comerciale pentru plasamentele în lei pe termen de o zi au crescut uşor, la 2,5% – 3% pe an, după ce vineri au fost de 2,35% – 2,85% pe an.