Cursul a scăzut uşor în prima oră a şedinţei interbancare la 4,4120 – 4,4145 lei/euro
La deschidere, euro a fost cotat la 4,4150 – 4,4170 lei, foarte uşor sub cotaţiile de la închiderea şedinţei de vineri, 4,4175 – 4,4185 lei/euro.
Ulterior, cursul a continuat să scadă încet, în cadrul unor tranzacţii cu volume foarte reduse. La scurt timp după ora 10:00, băncile cotau euro la 4,4120- 4,4145 lei, respectiv cu 0,4 – 0,55 bani sub închiderea şedinţei precedente.
Cursul de referinţă publicat vineri de Banca Naţională a României (BNR) a coborât uşor, la 4,4154 lei/euro, de la nivelul de joi, de 4,4178 lei/euro.
Cursul pentru dolarul american a scăzut cu 0,42 bani, la 3,4455 lei/euro. În sesiunea de joi, cursul s-a plasat la 3,4497 lei/dolar, reprezentând maximul de după 13 decembrie.
Cursul pentru francul elveţian a crescut însă uşor, de la 3,6223 lei/franc la 3,6275 lei/franc.
Cursurile leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.
Dobânzile practicate luni dimineaţă de băncile comerciale pentru depozitele în lei atrase pe termen de o zi au crescut uşor, la 4,75% – 5,25% pe an, după ce vineri au fost la 4,57%- 5,07% pe an.