Cursul a urcat aproape de 4,34 lei/euro la finalul sesiunii
În jurul orei 16:30, operaţiunile se perfectau la 4,3385 – 4,3410 lei/euro, în scădere faţă de închiderea de joi, de 4,3450 – 4,3480 lei.
La deshidere, euro a fost cotat în jurul nivelului de 4,3450 lei, iar prima parte a sesiunii cotaţiile au atins un minim de 4,3350 lei/euro.
Unii dealeri cred că mişcarea a fost susţinută de vânzările de valută ale jucătorilor străini, care au intrat pe titluri de stat în lei. Volume tranzacţionate au fost însă reduse.
Randamentele titlurilor de stat în lei a scăzut constant în ultima perioadă, atingând valori minime istorice, în linie cu evoluţia activelor din regiune.
În a doua parte a zilei, cotaţiile au revenit în apropierea nivelului de 4,34 lei/euro.
Banca Naţională a României (BNR) a publicat vineri un curs de referinţă cu 1,91 bani mai redus, de 4,3366 lei/euro, reprezentând cel mai redus nivel din ultimele trei luni şi foarte aproape de minimul din acest an.
O rata de schimb inferioară, de 4,3351 lei/euro, a fost publicată de banca centrală la 17 ianuarie. Cotaţia din 17 ianuarie reprezintă nivelul minim din acest an.
Pentru dolarul american, banca centrală a anunţat un curs de 3,3308 lei/dolar, în scădere cu 0,26 bani, iar pentru francul elveţian rata de schimb a coborât la 3,5296 lei/franc.
Cotaţiile leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.
Dobânzile practicate vineri de băncile comerciale pentru depozitele în lei atrase pe termen de o zi au urcat uşor, de la 3,49 – 3,99% la 3,52 – 4,02% pe an. Randamentele la o săptămână se plasează la 3,58 – 4,08%.